Securitatea Mării Negre discutată la Washington - proiect de lege adoptat de Senatul SUA

Securitatea Mării Negre discutată la Washington - proiect de lege adoptat de Senatul SUA
Sursa foto: Profimedia

Un proiect de lege, care confirmă că Marea Neagră este o regiune de importanță geostrategică critică și deschide calea unei noi etape a implicării SUA în zonă, a fost adoptat de către Senatul Statelor Unite ale Americii, anunță Ambasadorul României la Washington.

Legislativul american a aprobat o lege care autorizează bugetului apărării - National Defense Authorization Act (NDAA). Respectiv, în cadrul NDAA, a fost aprobat și proiectul de lege Black Sea Security Act.

„Senatul american exprimă, în premieră, prin aprobarea legii menționate, susținerea puternică pentru un angajament comprehensiv al SUA în regiunea Mării Negre, împreună cu aliații și partenerii, în domenii strategice precum: securitate și apărare, economie, energie sau reziliență democratică” a precizat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite.

Presa din România menționează că un proiect de lege similar celui american se află în procedură legislativă și în Camera Reprezentanților, fiind posibilă perspectiva ca textul acestuia să fie preluat în cursul procedurii de mediere în versiunea finală a NDAA, care va fi trimisă spre promulgare Președintelui SUA.