„Se caută soluții”. Reacția Guvernului la protestul angajaților Căii Ferate din sudul țării
Guvernul a venit cu o reacție la protestul angajaților Căii Ferate din Basarabeasca, care nu și-au primit salariile de câteva luni. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a menționat că autoritățile centrale înțeleg nemulțumirea oamenilor, precizând că „se caută soluții”.
„Este un subiect care este în atenția autorităților, inclusiv pe linia Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dar și a colegilor care sunt responsabili. Se caută soluții în continuare, pentru ca salariații care au muncit și și-au făcut onest meseria să poată să-și primească salariile. Înțelegem și acțiunile de protest care sunt organizate. Toate aceste mesaje cu siguranță sunt în atenția responsabililor, care sunt în căutare de soluții”, a declarat Vodă după ședința Guvernului.
Marți, 6 februarie, Căii Ferate din Basarabeasca au organizat o acțiune de protest, în cadrul căreia au solicitat achitarea restanțelor salariale pentru câteva luni. Disperați, oamenii spuneau că nu știu cum vor trăi mai departe
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Potrivit Căii Ferate din Moldova (CFM), mii de angajați nu au primit bani de două luni, suma datoriei pentru această perioadă ridicându-se la 90 de milioane de lei.
Pe 27 decembrie, mai mulți angajați ai CFM anunțau pe rețelele sociale că și-au primit lefurile abia pentru luna octombrie. Potrivit unei adresări a Federației Sindicale a Feroviarilor din R. Moldova, până pe 19 ianuarie, doar 16 din cele 36 de filiale și-au primit salariile pentru luna octombrie.
În prezent, la Căile Ferate lucrează aproximativ 6.000 de persoane, aceasta fiind cea mai mare companie de stat din țara noastră.