Scrisoare deschisă. Mitropolitul Vladimir îl întreabă pe Patriarhului Kiril cum să „evite prăbușirea în prăpastie”
Mitropolitul Vladimir i-a trimis o scrisoare Patriarhului rus Kiril, în care îi spune că, după invazia Rusiei în Ucraina, Mitropolia Moldovei, ca parte a Bisericii Ortodoxe Ruse, este percepută drept un „avanpost al Kremlinului” și un „susținător” al războiului, ceea ce îi pune în pericol existența.
„Pentru Biserica Ortodoxă din Moldova, această asociere este echivalentă cu dispariția noastră de pe scena religioasă și socială a țării, în virtutea respingerii ferme de către concetățenii noștri a amestecului agresiv al Rusiei atât în treburile statului nostru vecin și prieten, Ucraina, cât și în treburile noastre interne”, se arată în scrisoarea publicată pe blogul său de către fostul deputat Vlad Cubreacov.
Unul dintre foștii lideri ai Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), care a contribuit la reactivarea Mitropoliei Basarabiei (subordonată canonic Patriarhiei Române), Cubreacov susține că a intrat în posesia unei copii a scrisorii trimise de către Mitropolitul Vladimir la Moscova pe 5 septembrie.
Secretarul Mitropoliei Moldovei, protoiereul mitrofor Vadim Cheibaș, a confirmat Europei Libere că scrisoarea este autentică și că a fost expediată Patriarhului Kiril la începutul lui septembrie, dar a spus că, deocamdată, Mitropolia nu a primit vreun răspuns.
În scrisoarea către Patriarh, Mitropolitul Vladimir se plânge că Mitropolia Moldovei pierde tot mai mulți preoți, care sunt atrași să treacă la Mitropolia Basarabiei, cu salarii de 800-900 de euro și facilități sociale, oferite de statul român.
Înaltul prelat se arată îngrijorat că, în ultima perioadă, Mitropolia Basarabiei este sprijinită „tot mai deschis și consecvent” de Guvernele R. Moldova și României: „Acest semnal transmis de autorități este, probabil, cel mai clar și creează impresia că Biserica Ortodoxă din Moldova devine tot mai nepopulară în sfera publică din cauza legăturii sale directe cu Federația Rusă”.
În încheiere, Mitropolitul îl întreabă pe Patriarh cum ar putea Biserica Ortodoxă din Moldova să „evite prăbușirea în prăpastia care s-a deschis în urma invaziei ruse în Ucraina” și cum să facă față nivelului tot mai mare de neîncredere din partea preoțimii și a poporului, în „condițiile consolidării tot mai evidente” a Bisericii Ortodoxe Române în R. Moldova.