Scriitorul Vladimir Beșleagă împlinește astăzi 92 de ani

Scriitorul Vladimir Beșleagă împlinește astăzi 92 de ani
Sursa foto: trm.md

Scriitorul și fostul deputat Vladimir Beșleagă  împlinește astăzi, 25 iulie, vârsta de 92 de ani.

Vladimir Beșleagă S-a născut la 25 iulie 1931 în satul Mălăiești, raionul Grigoriopol.

După câțiva ani de gazetărie,  s-a consacrat muncii literare. El a debutat în 1963 cu culegerea de nuvele La fîntîna Leahului, după care au urmat alte cărți de proză.

Vladimir Beșleagă fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990 și 1994, primul legislativ ales în mod democratic.

A fost decorat cu titlul de „Scriitor al Poporului” în 1991.

În 1996 a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, distincție pe care a recuzat-o.

Într-un interviu acordat ZdG, Vladimir Beșleagă spunea că în primul Parlament timp de un an, un an şi ceva, s-a mai putut face câte ceva, „iar pe urmă s-au coalizat forţele reacţionare, forţele şovine, şi au început să blocheze, să torpileze totul”.  În opinia sa, ceea ce se întâmplă acum în Parlament și la Președinție sunt lucruri aflate în afara oricărei critici.

Scriitorul este de părere că în creaţie, deși artiștilor nu li se impune asta, axa morală decide totul.  În politică însă, afirmă Vladimir Beșeleagă, principiul moral este exclus.