Școlile din Chișinău, obligate să coordoneze activitățile extrașcolare cu municipalitatea. Reacția lui Perciun și explicația DGETS
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport Chișinău (DGETS) a transmis instituțiilor de învățământ general o circulară prin care le-a informat că trebuie să solicite aprobare pentru orice activitate extrașcolară. Cererea urmează să fie transmisă în scris, cu cel puțin zece zile înainte. Cu un anunț în acest sens a venit ieri ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. În timp ce oficialul a criticat dispoziția, DGETS a explicat că documentul a fost emis în „strictă conformitate cu legislația în vigoare”, inclusiv cu actele MEC.
Conform circularei, a cărei fotografie a fost publicată de Dan Perciun, școlilor, gimnaziilor și liceelor li se interzice să se implice în activități care nu au fost aprobate de către DGETS, „indiferent de natura și amploarea acestora”.
„Această abordare birocratică vine în contradicție directă cu eforturile MEC, care promovează constant reducerea poverii administrative și eliminarea procedurilor inutile care consumă timpul profesorilor, în loc să sprijine procesul educațional. Astfel de inițiative nu pot fi interpretate decât ca expresia unei tendințe disproporționate de control, care nu aduce valoare educației, ci dimpotrivă, limitează autonomia școlilor și încetinește dezvoltarea lor”, a scris ministrul Educației într-o postare publicată pe rețelele sociale.
Perciun a făcut apel către toate direcțiile de educație, invocând necesitatea construirii unor relații bazate pe încredere, respect și responsabilitate comună.
„Sistemul educațional are nevoie de parteneriate reale, nu de bariere birocratice suplimentare. Școlile trebuie sprijinite, nu împovărate. Elevii au nevoie de profesori și directori care să-și poată dedica timpul predării, nu completării de hârtii”, a conchis oficialul.
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a publicat o reacție publică în care a menționat că a emis circulara „în strictă conformitate cu legislația în vigoare”, pentru a asigura un „management educațional responsabil, sigur și transparent”.
„Acest lucru a fost făcut inclusiv în conformitate cu actele Nr 03/1-09 1655 din 01.04.2019 și Nr 03/1-09/5866 din 22.12.2022, emise de către MEC, în care EXPRES se solicită instituțiilor coordonarea activităților extrașcolare cu OLSDI. Circulara se întemeiază și pe prevederile legale esențiale: Codul educației – art. 141, Legea privind protecția copilului – art. 5 și 9, HG nr 868/2016 – punctele 5, 12 și 14, Legea privind administrația publică locală – art. 14 și 43”, se menționează în reacția DGETS.
Potrivit instituției, circulara emisă nu restricționează inițiativele educaționale, ci asigură desfășurarea lor în condiții legale, sigure și transparente, protejând atât interesele elevilor, cât și ale cadrelor didactice și ale întregii comunități școlare. Totodată, documentul ar urmări „prevenirea activităților neautorizate sau contra cost, care pot crea riscuri sau pot afecta patrimoniul public”, contribuind la un „mediu educațional organizat, responsabil și conform cadrului normativ”.
Acum două zile, Dan Perciun a anunțat că direcțiile de învățământ și școlile din raioane ar putea trece în subordinea Ministerului Educației. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat”, de la Rlive TV, unde oficialul a precizat că despre acest lucru se discută de mai bine de un an jumătate, iar mai multe direcții și-ar dori să iasă de sub influența politică a consiliilor raionale.