marți, 16 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Schema „ruda implicată în accident”: O tânără a fost condamnată în lipsă la patru ani de închisoare cu executare
Sursa foto: scri.com

Schema „ruda implicată în accident”: O tânără a fost condamnată în lipsă la patru ani de închisoare cu executare

O tânără în vârstă de 19 ani a fost condamnată în lipsă la patru ani de închisoare cu executare pentru escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”. De asemenea, inculpata a fost obligată să achite unei victime 8.000 de dolari. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, anunță Procuratura Generală (PG).

În perioada 24 ianuarie – 5 februarie curent, tânăra ar fi făcut parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în escrocherii prin schema „ruda implicată în accident”. Potrivit PG, fiecare membru avea un rol clar definit.

„La 29 ianuarie 2025, membrii grupului au contactat victima, prezentându-se inițial drept rude și ulterior drept colaboratori ai Poliției, comunicându-i fals că fiica sa ar fi implicată într-un accident rutier în străinătate. Sub pretextul evitării unui dosar penal și al „despăgubirii persoanei vătămate”, acesteia i s-a comunicat inițial că trebuie să achite 15.000 de euro, iar ulterior a fost convinsă să plătească cel puțin 8.000 de dolari”, precizează

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram.

Inculpata s-ar fi deplasat la domiciliul victimei, ar fi ridicat suma de 8.000 de dolari și i-ar fi transmis ulterior altui membru al grupului.

La faza urmăririi penale, tânăra nu și-a recunoscut vina. Cauza a fost examinată în lipsa ei, întrucât aceasta nu s-a prezentat la ședințele de judecată și ulterior a fost anunțată în căutare.

Tânăra a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei. De asemenea, instanța a dispus încasarea a 8.000 de dolari - suma prejudiciului cauzat.