Scandalul laptelui praf pentru sugari se extinde. Nestlé, Danone și alte companii sunt investigate de procurorii francezi
Procurorii din Paris au deschis o anchetă penală care vizează cinci producători de formule pentru sugari, în contextul retragerilor masive de produse suspectate de contaminare cu o toxină periculoasă. Investigația îi vizează pe giganții Nestlé, Danone și Lactalis, dar și brandurile mai mici Babybio și La Marque en Moins, informează CNBC.
Ancheta a fost inițiată pentru posibila distribuire de produse care ar putea prezenta pericol pentru sănătatea umană, faptă pedepsită în Franța cu până la șapte ani de închisoare și o amendă de până la 3,75 milioane de euro. Biroul procurorului din Paris a precizat că a preluat cazul pe fondul numărului mare de plângeri depuse la nivel național.
Criza a fost declanșată de suspiciunea contaminării cu cereulidă, o toxină rezistentă la căldură care poate provoca greață, vărsături și crampe abdominale la sugari. Deși simptomele se remit de regulă în decurs de 24 de ore, în unele situații pot apărea complicații grave. Autoritățile britanice au raportat cel puțin 36 de cazuri de intoxicație suspectă la bebeluși care ar fi consumat formule retrase de pe piață.
În paralel, Ministerul Sănătății din Franța investighează trei decese de sugari în care s-a raportat consumul de formule incluse în retrageri. Deocamdată, autoritățile au anunțat că nu a fost stabilită o legătură cauzală directă, iar investigațiile sunt în desfășurare.
Potrivit informațiilor oficiale, sursa contaminării ar fi fost un furnizor terț de ulei cu acid arahidonic (ARA), un ingredient frecvent adăugat în formulele pentru sugari pentru a imita proprietățile nutritive ale laptelui matern. Companiile implicate au anunțat că nu mai utilizează acest furnizor și au inițiat retrageri în peste 60 de țări. Autoritățile europene au stabilit recent un prag de referință pentru toxina cereulidă, întrucât până acum nu exista un standard armonizat la nivelul Uniunii Europene.
Impactul financiar al scandalului este atent monitorizat de investitori. Segmentul formulelor pentru sugari reprezintă aproximativ 5% din veniturile Nestlé și peste 20% din veniturile Danone, ceea ce explică volatilitatea acțiunilor celor două companii în ultimele săptămâni.
Menționăm că și în Republica Moldova au fost emise anterior atenționări privind retragerea unor loturi de lapte praf pentru sugari. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat în februarie retragerea mai multor loturi Danone, inclusiv produse Nutrilon Premium, după ce verificările au indicat posibile depășiri ale nivelului bacteriei Bacillus cereus. Părinții au fost îndemnați să nu ofere copiilor produsele vizate și să le returneze în magazine.

Totodată, din decembrie 2025 și până în prezent, de pe piața locală au fost retrase mai multe loturi de lapte praf marca NAN, produse de Nestlé, în cadrul măsurilor preventive aplicate la nivel internațional.

NOTĂ: Cereulida este o toxină produsă de bacteria Bacillus cereus care poate provoca toxiinfecții alimentare și este cunoscută publicului mai ales prin fenomenul numit „sindromul orezului prăjit”. Bacteria se găsește frecvent în natură, în sol și praf, iar toxina apare atunci când mâncarea gătită este lăsată prea mult timp la temperatura camerei, oferind condiții pentru înmulțirea rapidă a bacteriilor. Alimentele cel mai des asociate cu acest risc sunt orezul, pastele, cartofii, legumele și laptele, inclusiv laptele praf.
Pericolul principal constă în faptul că toxina este extrem de rezistentă. Ea nu este distrusă prin fierbere sau reîncălzire și nici de acidul gastric din stomac, ceea ce înseamnă că odată formată în aliment rămâne activă. Simptomele apar rapid, de obicei între 30 de minute și șase ore după consum, și includ greață intensă, vărsături repetate, crampe abdominale și uneori diaree.

