Săptămâna viitoare, în România va avea loc Black Friday. Recomandări pentru consumatori
Pe data de 7 noiembrie curent, în România va avea loc Black Friday 2025 - ziua cu cele mai mari reduceri aduce oferte uriașe la electronice, electrocasnice, haine, beauty și multe altele. În acest context, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) din România îndeamnă cumpărătorii să fie informați și prudenți atunci când fac achizițiile fie pe online, fie în magazinele fizice.
Pentru evitarea problemelor, ANPC recomandă utilizarea doar a site-urilor securizate, cu „https” și simbol lacăt, evitarea rețelelor Wi-Fi publice nesecurizate și activarea pașilor suplimentari de autorizare (SMS, amprentă, aplicație).
De asemenea, consumatorii trebuie să folosească aplicațiile bancare actualizate, cu funcții de securitate și limite de tranzacționare, precum și să păstreze în siguranță codul CVV, numărul cardului și data de expirare.
ANPC subliniază că operatorii economici trebuie să informeze consumatorii despre metodele de plată disponibile și că legislația europeană interzice perceperea unor taxe suplimentare pentru plățile uzuale cu cardul.
De asemenea, titularii de carduri au dreptul de a solicita anularea tranzacțiilor neautorizate. În caz de probleme, autoritatea recomandă încercarea unei soluționări amiabile cu comerciantul, iar dacă situația persistă, contactarea băncii pentru anularea plății.
Black Friday este o tradiție originară din Statele Unite, care a început să fie recunoscută încă din anii 1930. Evenimentul marchează începutul sezonului de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă și este caracterizat de oferte incredibile, reduceri substanțiale și promoții speciale oferite de către retaileri.
În R. Moldova, Black Friday 2025 va avea loc pe 28 noiembrie.