Săptămâna Educației revine cu o nouă ediție. La deschiderea evenimentului va participa și Maia Sandu

Săptămâna Educației revine cu o nouă ediție. La deschiderea evenimentului va participa și Maia Sandu
Sursa foto: Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală

Pentru al doilea an consecutiv, în R. Moldova va fi organizată Săptămâna Educației - un eveniment dedicat celor mai importante inițiative din domeniul educației. Noua ediție se va desfășura în perioada 22–25 mai, în mai multe locații din Chișinău.  

„Nu este doar un moment simbolic de încheiere a anului școlar. Este, mai ales, un prilej de a aduce în centrul atenției subiectele esențiale pentru viitorul nostru: educația copiilor și tinerilor, munca profesorilor, implicarea părinților și rolul societății în susținerea procesului educațional”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă dedicate evenimentului.

Potrivit ministerului de resort, Săptămâna Educației 2025 include 18 evenimente distincte, adresate tuturor actorilor din sistemul educațional – de la profesori, directori și elevi până la părinți, studenți și factori de decizie din domeniul politic.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Trei evenimente-cheie sunt:

  • 22 mai – deschiderea Săptămânii Educației, cu prezentarea direcțiilor strategice ale MEC (va participa și președinta R. Moldova, Maia Sandu), locație - Mediacor;
  • 24 mai – EduTedx / conferința „Dialoguri pentru Viitor: Educație între Algoritm și Umanitate”, care va aduce în prim-plan impactul inteligenței artificiale asupra școlii, locație - Teatrul Național „Mihai Eminescu”;
  • 25 mai – târg universitar național, cu participarea tuturor universităților publice, dedicat promovării profesiei pedagogice și opțiunilor de studii în R. Moldova, locație - Chișinău Arena;

În paralel, vor avea loc 15 ateliere și sesiuni specializate pentru diferite grupuri profesionale – inclusiv cadre didactice, educatori, manageri universitari, mentori, profesori de educație fizică și reprezentanți ai consiliilor elevilor.

Agenda completă a evenimentelor este disponibilă pe saptamanaeducatiei.md, iar toate sesiunile vor fi transmise live pe platforma privesc.eu și pe pagina de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

Săptămâna Educației este organizată de MEC. Anul trecut, evenimentul s-a desfășurat în perioada 22-28 aprilie. Atunci, la Chișinău au venit și reprezentanții companiilor Microsoft și Google.