
Sancțiunile impuse de SUA împotriva Rosneft și Lukoil, între „un pas absolut contraproductiv” și „un act de război”. Reacții de la Moscova
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, susține că sancțiunile impuse de SUA împotriva companiilor Rosneft și Lukoil reprezintă „un pas absolut contraproductiv”, inclusiv pentru eforturile de pace în Ucraina. În schimb, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a calificat decizia Washingtonului drept „un act de război” împotriva țării sale, care îi permite Moscovei să atace cu o varietate de arme „toate ascunzișurile” ucrainenilor, fără a ține cont de „negocieri inutile”.
„Dacă actuala administrație a SUA va urma exemplul predecesorilor săi, care au încercat să forțeze Rusia să-și sacrifice interesele naționale prin sancțiuni ilegale, rezultatul va fi exact același - dezastruos din punct de vedere politic intern și negativ pentru stabilitatea economică globală”, a declarat Zaharova în cadrul unui briefing de presă, susținut astăzi, 23 octombrie.
Totuși, reprezentanta diplomației ruse a precizat că decizia Departamentului Trezoreriei SUA nu va crea probleme majore pentru Federația Rusă.
„Țara noastră a dezvoltat o imunitate puternică față de restricțiile occidentale și va continua să-și dezvolte cu încredere potențialul economic, inclusiv sectorul energetic”, a conchis Zaharova.
Dmitri Medvedev a comentat atât sancțiunile impuse celor două companii petroliere, cât și faptul că președintele american Donald Trump a anulat întâlnirea pe care urma să o aibă cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Budapesta.
„Ce altceva? Va fi armament nou, în afară de așa-numitele „Tomahawks”? Dacă vreunul dintre numeroșii comentatori încă mai păstra iluzii — iată-le. SUA sunt dușmanul nostru, iar „pacificatorul” lor vorbăreț s-a angajat acum pe deplin pe calea războiului împotriva Rusiei. Da, încă nu luptă întotdeauna activ de partea Kievului banderovist, dar acum acesta e conflictul lui, nu al marazmaticului Biden! Desigur, vor spune că (Trump - n.r.) n-a putut proceda altfel, că a fost presat în Congres ș.a.m.d. Dar asta nu schimbă ideea principală: deciziile adoptate reprezintă un act de război împotriva Rusiei. Și acum Trump s-a aliniat complet cu Europa dement”, a scris Medvedev pe canalul său de Telegram.
În aceeași ordine de idei, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a menționat că noua mișcare a lui Trump aduce și un avantaj.
„Toate ascunzișurile banderoviștilot pot fi atacate cu o varietate de arme, fără a ține cont de negocieri inutile, iar victoria poate fi obținută exact acolo unde este posibil: pe pământ, nu în spatele unui birou. Prin distrugerea inamicilor, nu prin încheierea unor „înțelegeri” fără sens”, a explicat Dmitri Medvedev.
Amintim că Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului de Trezorerie al SUA (OFAC) a anunțat ieri noi sancțiuni împotriva companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil, invocând lipsa unui „angajament serios al Rusiei față de un proces de pace, pentru a pune capăt războiului din Ucraina”.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că instituția pe care o conduce este pregătită să ia măsuri suplimentare, dacă va fi necesar, pentru a sprijini eforturile lui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina.

Tot ieri, statele UE au aprobat cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include interdicția importurilor de gaz natural lichefiat din această țară.
„Ca să-i facă în ciudă bunicii, îmi voi îngheța urechile”, a comentat Maria Zaharova.