S-a prelungit termenul limită pentru înscrierea la Programul „Curtea Europeană”

S-a prelungit termenul limită pentru înscrierea la Programul „Curtea Europeană”
Sursa foto: alocapitala.md

Termenul limită pentru înscrierea la concursul de selectare a proiectelor în cadrul Programului „Curtea Europeană” a fost prelungit cu încă două săptămâni. Finanțarea de 100 de milioane de lei acordată de Guvern din fonduri europene este destinată reabilitării curților de bloc din capitală și din suburbii.

În contextul creșterii cererilor și interesului sporit pentru depunerea dosarelor la concursul de selectare de proiecte în cadrul Programului „Curtea Europeană”, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL) a decis prelungirea perioadei de depunere până la data de 9 mai curent, a anunțat, vineri, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Potrivit autorităților, fiecare curte selectată poate beneficia de până la 5 milioane de lei pentru lucrări, precum repararea căilor de acces și a scărilor, iluminat stradal modern, parcări, terenuri de joacă, mobilier urban și rampe de acces.

Dosarele de participare la concurs pot fi depuse pe platforma online www.curtea-europeana.md, până pe data de 9 mai 2025.