S-a finalizat primul apel din cadrul Programului Național „Acces la Cultură”. Câte dosare au fost depuse

S-a finalizat primul apel din cadrul Programului Național „Acces la Cultură”. Câte dosare au fost depuse
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, 2015. Sursa foto: Ministerul Culturii 

Ministerul Culturii anunță finalizarea primei etape din cadrul Programului Național „Acces la Cultură 2025”, odată cu încheierea primului apel de propuneri destinat susținerii inițiativelor culturale din întreaga țară. În total, au fost recepționate 355 de aplicații venite din partea a 336 de aplicanți.

Potrivit responsabililor de la Ministerul Culturii, aplicațiile au fost depuse de instituții culturale publice, persoane fizice și grupuri locale de inițiativă, acoperind toate raioanele R. Moldova. Proiectele propuse vizează domenii culturale precum literatura, teatrul, muzica, artele vizuale, cinematografia, meșteșugurile tradiționale și patrimoniul cultural – atât material, cât și imaterial.

„În prezent, Secretariatul Consiliului coordonator, instituit de Ministerul Culturii, evaluează toate dosarele depuse, iar în decurs de zece zile, rezultatele concursului vor fi publicate pe pagina oficială a Ministerului”, precizează instituția.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Proiectele selectate vor fi repartizate instituțiilor de implementare aflate în subordinea Ministerului Culturii, care vor acorda beneficiarilor toată asistența necesară pentru organizarea și gestionarea ideilor menționate în propuneri.

„Mă bucur sincer de interesul extraordinar manifestat de aplicanți. Este un semnal clar că programul răspunde unei nevoi reale și profunde”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

În curând, Ministerul Culturii va anunța lansarea unui nou apel de propuneri, în vederea continuării sprijinirii comunităților culturale din întreaga țară.

În R. Moldova va fi lansat Programul Național „Acces la cultură”. Bugetul pentru 2025 este de 50.000.000 de lei
Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat astăzi Programul Național „Acces la cultură”. Inițiativa, al cărei buget pentru anul 2025 este de 50 de milioane de lei, este dedicată promovării diversității culturale, dar și încurajării participării tuturor cetățenilor la viața culturală. Potrivit r…

Programul Național „Acces la cultură” a fost aprobat de Guvern la data de 16 aprilie curent. Inițiativa, al cărei buget pentru anul 2025 este de 50 de milioane de lei, este dedicată promovării diversității culturale, dar și încurajării participării tuturor cetățenilor la viața culturală.

Fondurile vor sprijini dezvoltarea culturii la nivel local, în special în regiunile rurale și în comunitățile cu acces redus la activități culturale.