Rusia și Ucraina reiau negocierile directe la Istanbul

Moscova și Kievul și-au trimis delegațiile la Istanbul, unde astăzi, 2 iunie, urmează a fi reluate negocierile directe de pace. Partea ucraineană cere în continuare încetarea imediată a focului, aceasta fiind prima propunere din planul Ucrainei privind încheierea războiului. Rușii încă nu a prezentat Kievului propunerile pentru soluționarea definitivă a conflictului. Potrivit surselor Interfax, delegația rusă intenționează să facă acest lucru în cadrul negocierilor de astăzi de la Istanbul.
Negocierile dintre Rusia și Ucraina urmează să aibă loc la Palatul Ciragan din Istanbul. Delegația rusă va fi condusă ca și data trecută de consilierul Kremlinului Vladimir Medinski, iar delegația Ucrainei - de ministrul apărării Rustem Umerov.
Ieri, Reuters a publicat textul integral al propunerilor de pace pe care delegația ucraineană intenționează să le prezinte părții ruse la a doua rundă de discuții de la Istanbul.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Astfel, potrivit Reuters, Ucraina propune o încetare completă a focului, aceasta fiind o condiție necesară pentru continuarea negocierilor de pace. De asemenea, partea ucraineană propune soluționarea problemelor umanitare, garanții de securitate, respectarea dreptului suveran de aderare la NATO sau UE, rezolvarea problemelor teritoriale numai după încetarea completă și necondiționată a focului, precum și posibilitatea anulării unor sancțiuni împotriva Rusiei, dar cu anumite condiții.
Rusia a declarat că a pregătit deja memorandumul „privind toate aspectele depășirii cauzelor profunde ale crizei”. Cu toate acestea, Moscova a refuzat să înmâneze documentul Kievului înainte de noua reuniune de la Istanbul sau să îl facă public în presă.
Cele două părți s-au întâlnit la Istanbul pe 16 mai, acesta fiind primul dialog direct al Moscovei și Kievului din ultimii peste trei ani. Întâlnirea nu a dus însă la niciun progres semnificativ. Rusia și Ucraina au convenit doar asupra unui schimb mare de prizonieri, iar pe 27 mai acesta s-a încheiat, fiecare parte eliberând câte 1.000 de prizonieri de război.
În continuare, Moscova și Kievul urmează să analizeze propunerile formulate de fiecare parte privind încetarea focului și o eventuală pace durabilă în Ucraina.