Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război
Sursa foto: Volodimir Zelenski/Telegram

Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război. Fiecare parte a predat celeilalte 95 de prizonieri, în cadrul unui acord mediat de Emiratele Arabe Unite.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a publicat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai multe imagini cu cei 95 de bărbați, unii înfășurați în steagul ucrainean, care s-au întors acasă din captivitatea rusă.

„Nouăzeci și cinci dintre concetățenii noștri s-au întors acasă. Soldați care au apărat Mariupol și Azovstal, regiunile Donețk, Lugansk, Harkov, Kiev, Cernigou și Herson”, a anunțat Zelenski pe rețelele sociale.

Ministerul rus al Apărării a anunțat, la rândul său, că militarii ruși care se întorc din Ucraina sunt supuși unor controale medicale în Belarus, unul dintre cei mai apropiați aliați ai Rusiei în războiul de peste doi ani și jumătate.

0:00
/
Sursa video: TASS

Mosocva și Kievul au schimbat deja sute de prizonieri de la invazia Rusiei asupra Ucrainei din februarie 2022, după acorduri negociate prin intermediul Emiratelor Arabe Unite, Arabiei Saudite sau Turciei.

Pe 18 octombrie, autoritățile ucrainene au declarat că au recuperat corpurile neînsuflețite a 501 soldați ucraineni uciși în lupte, în principal în estul Ucrainei. Deputatul rus Şamsail Saraliev a anunțat că Rusia a recuperat în schimb corpurile a 89 de soldați, scrie Meduza.