Rusia acuză Ucraina că a atacat Moscova cu drone

Rusia acuză Ucraina că a atacat Moscova cu drone
Sursa foto: Colaj ziar.md

Rusia a acuzat marţi Ucraina că a lansat un atac cu drone asupra Moscovei şi a regiunii din jurul capitalei ruse. Cinci drone au fost interceptate în spaţiul aerian de deasupra regiunii Moscovei, au relatat agenţiile de presă ruse. Aterizările şi decolările de pe aeroportul Vnukovo au fost restricţionate timp de câteva ore. Mai multe curse au fost redirecţionate către alte aeroporturi.

Ministerul Apărării rus a informat marți dimineața, 4 iulie, că cinci drone ucrainene au fost neutralizate marţi dimineaţă în apropiere de Moscova şi în regiunea adiacentă şi a subliniat că atacul nu a făcut victime sau pagube materiale.

Aeroportul Vnukovo a introdus restricții privind aterizările și decolările din cauza atacului dronelor. Avioanele care trebuiau să aterizeze pe aeroport au fost redirecționate către aeroporturile Șeremetievo și Domodedovo.

Atacul cu drone asupra Moscovei a fost comentat de primarul orașului, Serghei Sobianin: „În acest moment, atacul a fost respins de forțele de apărare aeriană, toate vehiculele aeriene fără pilot au fost lichidate”. Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a decarat că acesta a fost un „act terorist” al regimului de la Kiev. Deocamdată, Kievul nu a comentat acuzațiile.