Românii din străinătate votează trei zile la prezidențiale. Când are loc primul tur de scrutin

Românii din străinătate votează trei zile la prezidențiale. Când are loc primul tur de scrutin
Sursa foto: shutterstock

Cetățenii români din străinătate au posibilitatea de a vota pe parcursul a trei zile la scrutinul pentru alegerea Președintelui României din acest an. Pe lângă cele două zile, sâmbătă și duminică, prevăzute deja în legislație, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) de la București a aprobat, miercuri, 30 octombrie, o hotărâre prin care a dispus și includerea zilei de vineri în programul votării. Totodată, conform AEP, românii din diaporă își vor putea exercita dreptul la vot la 915 secții de votare, cu 35 de secţii mai multe faţă de cele din iunie, de la alegerile europarlamentare.

Conform unui comunicat de presă al Autorității Electorale Permanente, la primul tur al scrutinului prezidențial progmat pe 24 noiembrie, votarea în străinătate va începe vineri, pe 22 noiembrie, la ora 12.00 și se va încheia la 21.00. În zilele de sâmbătă și duminică, 23 și 24 noiembrie, birourile electorale vor fi deschise între 07.00 și 21.00.

Al doilea tur de scrutin este programat pe 8 decembrie. Românii din străinătate vor putea vota în zilele de 6, 7 și 8 decembrie. Programul va putea fi prelungit doar în ultima zi a votării cu cel mult trei ore, adică până la ora 24.00, doar în cazul în care se vor forma cozi la secțiile de votare.

La alegerile parlamentare, votarea în străinătate va avea loc pe durata a două zile,  30 noiembrie şi 1 decembrie şi pot vota, la secţiile de votare organizate în străinătate, doar cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Pntru alegerile prezidenţiale şi alegerile parlamentare din România a fost propusă înfiinţarea unui număr suplimentar de 35 de secţii de votare în străinătate, faţă de cele 915 organizate cu ocazia procesului electoral din 9 iunie 2024, în care au fost aleşi reprezentanţii României în Parlamentul European, mai precizează AEP.