Rezultate preliminare. Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor duela în turul doi al alegerilor prezidențiale

Rezultate preliminare. Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor duela în turul doi al alegerilor prezidențiale
Colaj ziar.md

Vom avea turul doi al alegerilor prezidențiale. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale (CEC), cele mai multe voturi până în prezent au fost acumulate de către Maia Sandu - peste 42% și Alexandr Stoianoglo - circa 26%.

Duminică, 20 octombrie, în R. Moldova s-au desfășurat alegeri prezidențiale. În cursa electorală s-au înscris unsprezece candidați: Alexandr Stoianoglo, Maia Sandu, Renato Usatîi, Vasile Tarlev, Irina Vlah, Ion Chicu, Andrei Năstase, Octavian Țîcu, Victoria Furtună, Natalia Morari și Tudor Ulianovschi.

La alegerile prezidențiale au participat 1.562.284 de cetățeni cu drept de vot. Potrivit datelor CEC, în urma procesării a aproape 99% dintre procesele verbale, nici unul dintre candidații la șefia țării nu a reușit să obțină mai mult de 50% din voturi, pentru a câștiga din primul tur.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Informațiile preliminare arată că nici unul din cei unsprezece candidați la funcția de președinte al R. Moldova nu a acumulat cel puțin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri și respectiv, în termen de două săptămâni, urmează a fi organizat cel de-al doilea tur de scrutin”, a declarat luni, 21 octombrie, președinta CEC, Angelica Caraman.

Astfel, candidați care au acumulat cele mai multe voturi, Maia Sandu - 42.07% și Alexandr Stoianoglo - 26.27%, urmează să se dueleze în al doilea tur de scrutin, care ar putea să fie organizat peste două săptămâni, adică pe 3 noiembrie 2024.

Alexandr Stoianoglo a participat în aceste alegeri în calitate de candidat înaintat de Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM). Maia Sandu luptă pentru al doilea mandat de președintă și a fost înaintată de formațiunea sa - Partidul Acțiune și Solidaritate.