Revii în țară cu un parfum nou sau o apă de toaletă? Serviciul Vamal explică tot ce trebuie să cunoști
Persoanele fizice pot introduce în R. Moldova parfumuri și ape de toaletă indiferent de valoare și cantitate, cu condiția că le declară autorității vamale și achită drepturile de import aferente. Cu precizări în acest sens a venit Serviciul Vamal, în contextul în care mai mulți călători aveau neclarități în legătură cu această procedură.
„În cazul în care parfumurile sau apele de toaletă fac parte din bunurile aflate în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o țară străină, acestea sunt scutite de drepturi de import, cu condiția ca să nu fie introduse în scopuri comerciale”, explică Serviciul Vamal.
Concomitent, în cazul transportului terestru, valoarea intrinsecă a acestor produse nu trebuie să depășească suma de 300 euro de persoană, iar în cazul transportului aerian - suma de 430 de euro.
Introducerea bunurilor prin intermediul trimiterilor poștale internaționale
Conform cadrului legal în vigoare, în cadrul tranzacțiilor de la business la cumpărător (B2C), parfumurile și apele de toaletă sunt prohibite la acordarea scutirilor stabilite de 150 de euro. În acest caz, indiferent de valoare și cantitate, parfumurile și apele de toaletă vor fi declarate Serviciului Vamal și se vor achita drepturile de import.
„Astfel, pentru parfumurile și apele de toaletă de la poziția tarifară 330300 se aplică taxa vamală de 6,5 % (Legea 172/2014), TVA-20 % (art.96 lit. a) Cod Fiscal) și cota accizei de 10% (Anexa la Titlul VII Cod Fiscal)”, precizează autoritatea vamală.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În cazul loturilor de marfă expediate de la o persoană fizică la alta, sunt aplicate scutiri de la plata drepturilor de import, per lot de marfă, dacă valoarea nu depășește suma de 150 de euro la următoarele cantități:
- Parfum - 50 ml;
- Apă de parfum - 250 ml.
Cât despre cantitățile care depășesc limita neimpozabilă admisă de lege, parfumurile și apele de toaletă vor fi declarate Serviciului Vamal și vor fi achitate drepturile de import.
Și, nu în ultimul rând, dacă persoana fizică primește de la o altă persoană fizică un parfum de 50 ml sau apă de parfum în cantitate de 250 ml, dar oricare dintre acestea depășește valoarea de 150 de euro, persoana va achita drepturile de import pentru bunul introdus.