Responsabilul ucrainean de dosarul transnistrean merge în vizită la Krasnoselski

Responsabilul ucrainean de dosarul transnistrean merge în vizită la Krasnoselski
Sursa foto: president.gospmr.org

Ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei, responsabil de dosarul transnistrean, Păun Rohovei, va merge luni, 19 februarie, la Tiraspol, unde va avea o întrevedere cu așa-numitul lider al regiunii cu Vadim Krasnoselski. Anunțul a fost făcut de Biroul politici de reintegrare după întrevederea de la Chișinău a ambasadorului Păun Rohovei cu vicepremierului Oleg Serebrian.

„În cadrul discuțiilor, vicepremierul Serebrian și ambasadorul Rohovei au abordat mai multe teme privind ultimele evoluții din dosarul transnistrean și pașii pe care Chișinăul intenționează să-i întreprindă în viitorul apropiat. Oleg Serebrian a reiterat angajamentul ferm al Chișinăului de a evita escaladarea tensiunilor și a găsi soluții la toate problemele exclusiv pe cale pașnică. În același timp, a fost subliniat faptul că guvernul moldovean nu va renunța la acțiunile menite să contribuie la aducerea graduală a regiunii transnistrene în câmpul constituțional al R. Moldova”, a anunțat Biroul de Reintegrare.

Reprezentanții Biroului politici de reintegrare au menționat că „tot astăzi, după întrevederea cu vicepremierul Serebrian, ambasadorul Rohovei se va deplasa la Tiraspol, unde va discuta cu Vadim Krasnoselski”.

Pe 20 februarie, ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei, responsabil de dosarul transnistrean, Păun Rohovei, va pleca din Chișinău spre Bruxelles, unde va avea o rundă de discuții cu mai mulți demnitari din cadrul instituțiilor europene, inclusiv cu dna Dorota Suliga, reprezentantul special al UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, mai anunță Biroul politici de reintegrare.

Ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei, responsabil de dosarul transnistrean, Paun Rohovei, s-a întâlnit cu liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și în decembrie 2023. Atunci, oficialul ucrainean i-a spus lui Krasnoselski că Ucraina refuză să participe la formatul de negocieri din care face parte și Rusia.

Oficial de la Chișinău: R. Moldova este determinată să soluționeze problema transnistreană exclusiv pe cale pașnică
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare al R. Moldova, Oleg Serebrian, anunță că țara noastră este determinată să soluționeze conflictul transnistrean exclusiv pe cale pașnică, iar Chișinăul nu are niciun plan de sugrumare militară. Declarațiile au fost făcute luni, 29 ianuarie, de către oficial, după…