joi, 04 septembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Reședința de Stat de la Condrița va găzdui o nouă ediție a Festivalului Pădurilor
Sursa foto: Ministerul Mediului al R. Moldova

Reședința de Stat de la Condrița va găzdui o nouă ediție a Festivalului Pădurilor

Pe 14 septembrie, Reședința prezidențială de la Condrița va găzdui o nouă ediție a Festivalului Pădurilor. Participarea este gratuită, iar cei care doresc să sprijine campania de plantări pot achiziționa bilete simbolice pentru puieți, anunță organizatorii evenimentului.

Programul festivalului incluse ateliere, expoziții interactive, distracție, activități, discuții, iarmaroc cu produse ecologice și muzică.

Tot la Festivalul Pădurilor, participanții vor putea să se retragă și să se relaxeze în liniște, să asculte pădurea, să respire aerul curat și să se bucure de atmosfera aparte a acestui spațiu.

Organizatorii precizează că în perioada următoare vor reveni cu detaliile despre program, transport, harta festivalului și alte lucruri importante de știut.

Festivalul Pădurilor este organizat de Ministerul Mediului, în parteneriat cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu/ Ecopresa EcoLocal și organizații de mediu din R. Moldova, cu aparatul președintelui R. Moldova, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Lafarge Moldova, cu suportul generos al Sloveniei.

Evenimentul face parte din Programul Național de Împădurire, lansat în 2023. Această acțiune își propune împădurirea a circa 150 mii de ha în 10 ani, cu efortul comun al întregii țări - instituții ale statului, organizații neguvernamentale și toți oamenii cărora le pasă.

Anul trecut, Festivalul Pădurilor la fel urma să fie organizat pe data de 14 septembrie, însă a fost amânat pentru data de 21 septembrie din cauza condițiilor meteorologice. Anul trecut, participanții au fost asigurați cu transport public, organizat din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău.