miercuri, 07 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Republica Moldova exportă mai multe servicii decât bunuri: ce arată datele statistice
Sursa foto: Pexels

Republica Moldova exportă mai multe servicii decât bunuri: ce arată datele statistice

În primele nouă luni ale anului 2025, exporturile de servicii ale R. Moldova au înregistrat o evoluție pozitivă. Potrivit datelor Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, în perioada ianuarie–septembrie 2025, exporturile de servicii au crescut cu 9,7% în termeni reali.

Ministerul de resort anunță că această evoluție a avut un aport de 1,4 puncte procentuale la creșterea produsului intern brut (PIB), estimată la aproximativ 2% în același interval. Datele confirmă consolidarea unui model de creștere bazat pe servicii, cu accent pe sectoare intensive în cunoaștere și competențe.

Imagine: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării

Exporturile de servicii reprezintă în prezent circa 16% din PIB și sunt cu aproximativ 5% mai mari decât exporturile de bunuri. Această situație indică o schimbare treptată a structurii economiei, cu o pondere tot mai mare a serviciilor în comerțul exterior.

Imagine: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării


Specialiștii menționează că tendința reflectă orientarea economiei către activități bazate pe cunoaștere, competențe și valoare adăugată mai ridicată.

VIDEO/ Legea freelancerilor, explicată pe scurt. Ce trebuie să știe cei care lucrează pe cont propriu
Începând cu 1 ianuarie 2026, în Republica Moldova a intrat în vigoare un nou regim fiscal pentru persoanele care desfășoară activități economice independente, cunoscut public drept „Legea freelancerilor”. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) explică simplu și pe scurt ce presupune acest regim și cum funcționează în practică. Regimul se aplică

Totodată, menținerea acestui ritm depinde de factori precum pregătirea forței de muncă, digitalizarea și condițiile de desfășurare a activităților economice.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram