Regiunea transnistreană rămâne sub stare de urgență în economie. Decizia pretinselor autorități de la Tiraspol

Regiunea transnistreană rămâne sub stare de urgență în economie. Decizia pretinselor autorități de la Tiraspol
Sursa foto: Reuters

Pretinsul soviet suprem din stânga Nistrului a aprobat astăzi „decretul” liderului separatist, Vadim Krasnoselski, privind reintroducerea stării de urgență în economie în regiunea transnistreană. Măsura va intra în vigoare la 6 ore după publicare hotărârii și va fi valabilă până la data de 10 iulie inclusiv.

„Necesitatea introducerii unei noi stări de urgență în economie este justificată de condițiile crizei economice generale severe care s-a declanșat și de deteriorarea continuă a indicatorilor socio-economici, cauzate de reducerea livrărilor de gaze naturale către Transnistria, precum și de necesitatea restabilirii condițiilor esențiale pentru funcționarea statului și asigurarea nevoilor de bază ale populației”, precizează așa-numitele autorități de la Tiraspol.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Amintim că starea de urgență în economie în regiunea transnistreană a fost instituită pe 11 decembrie 2024, pe o perioadă de 30 de zile, în contextul incertitudinii privind aprovizionarea cu gaze naturale a localităților de pe malul stâng al Nistrului după 1 ianuarie 2025. Prima dată, aceasta a fost prelungită pe 10 ianuarie (până pe 8 februarie), a doua - pe 5 februarie (până pe 10 martie inclusiv),  a treia - pe 5 martie (până pe 9 aprilie inclusiv), a patra - pe 9 aprilie (până pe 9 mai inclusiv), iar a cincea oară - pe 30 aprilie (până pe 8 iunie).

Printre măsurile de urgență anunțate de pretinsele autorități de la Tiraspol se numără raționalizarea consumului de gaze naturale și alte resurse energetice, restricționarea anumitor activități economice, precum și interzicerea exportului de resurse energetice, în cazul în care nu vor exista livrări de gaze naturale către regiune.

Totodată, până pe 7 iulie, în stânga Nistrului rămâne în vigoare codul galben de „amenințare teroristă”.