miercuri, 29 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
Registru de stat al accidentelor rutiere: autoritățile vor monitoriza  cauzele tragediilor din trafic și zonele cu risc
Sursa foto: Poliția

Registru de stat al accidentelor rutiere: autoritățile vor monitoriza cauzele tragediilor din trafic și zonele cu risc

Republica Moldova va avea un Registru de stat al accidentelor rutiere, după ce Guvernul a aprobat conceptul noului sistem informațional și regulamentul de funcționare al acestuia. Autoritățile susțin că platforma va schimba modul în care sunt colectate, analizate și utilizate datele despre accidentele produse pe drumurile țării, cu accent pe prevenție și reducerea numărului de victime.

Noul sistem va reuni, într-o bază unică, informații despre accidentele rutiere, vehiculele implicate și persoanele afectate, oferind o imagine mai clară asupra cauzelor producerii accidentelor și a zonelor cu risc sporit.

Una dintre noutățile sistemului este interconectarea instituțiilor implicate în gestionarea accidentelor. Poliția, instituțiile medicale, instanțele de judecată, autoritățile din domeniul transporturilor și companiile de asigurări vor putea face schimb de date printr-un mecanism comun, ceea ce, potrivit autorităților, va eficientiza procesarea informațiilor și reacția instituțională.

Datele acumulate în Registru urmează să stea la baza unor politici publice mai eficiente în domeniul siguranței rutiere, inclusiv prin identificarea sectoarelor periculoase și ajustarea măsurilor de prevenire.

Proiectul urmărește și alinierea Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind evidența accidentelor rutiere. Astfel, țara va putea raporta date comparabile la nivel european și va consolida cooperarea internațională în domeniu.

Sistemul va include, totodată, reguli privind protecția datelor cu caracter personal, accesul la informații și securitatea cibernetică. Autoritățile dau asigurări că datele vor fi prelucrate doar în condițiile legii, iar transmiterea către terți va respecta cerințele de protecție a informațiilor.

Potrivit autorităților, anul trecut Republica Moldova a înregistrat cea mai mică rată a accidentelor din ultimii nouă ani, evoluție atribuită măsurilor de monitorizare, inclusiv camerelor video și sancțiunilor mai severe.

Cu toate acestea, autoritățile admit că provocările rămân majore. Rata mortalității rutiere în Republica Moldova rămâne semnificativ peste media Uniunii Europene - aproximativ 77-80 de decese la un milion de locuitori, față de 43-45 în statele UE.

În acest context, noul registru este văzut drept un instrument-cheie pentru reducerea accidentelor și apropierea Republicii Moldova de standardele europene în materie de siguranță rutieră.