miercuri, 04 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Regimul juridic al Portului Internațional Liber Giurgiulești urmează să fie modificat. Igor Dodon a criticat decizia
Sursa foto: gifp.md

Regimul juridic al Portului Internațional Liber Giurgiulești urmează să fie modificat. Igor Dodon a criticat decizia

Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) urmează să fie declarat obiectiv de infrastructură portuară strategică. Totodată, PILG va putea funcționa fără întreruperi și după anul 2030, când expiră perioada prevăzută de reglementările în vigoare. Prevederile se regăsesc într-un proiect aprobat astăzi de Guvern, care presupune modificarea Legii privind activitatea Portului.

Potrivit proiectului, terenurile portului vor rămâne proprietate publică a statului, însă vor fi transmise în drept de superficie investitorului general până pe 31 decembrie 2075. 

*dreptul de superficie înseamnă dreptul de a folosi un teren care aparține altcuiva și de a construi sau de a deține construcții pe acel teren pe o perioadă determinată sau nedeterminată

„Scopul de bază este crearea unui cadru juridic și instituțional clar, coerent, previzibil pentru dezvoltarea PILG. (...) Reglementăm cadrul juridic aferent domeniului public: terenurile care aparțin R. Moldova și care până în prezent nu au fost reglementate adecvat. Stabilim criterii și reguli clare de superficie, inclusiv pentru redobândirea acestor terenuri de către R. Moldova după terminarea perioadei de superficie, eliberată investitorului general, dar și altor rezidenți ai Portului Internațional Liber Giurgiulești. Propunem o redacție nouă privind drepturile rezidenților, reformulăm prevederile privind statutul și atribuțiile reprezentantului Guvernului, pentru a eficientiza conlucrarea cu investitorul general, dar și pentru o monitorizare mai strânsă, pentru a demonstra anumite riscuri, dacă sunt existente”, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, în cadrul ședinței Executivului.

Un alt element este modificarea regimului vamal și fiscal, facilitățile și derogările speciale existente urmând să fie eliminate.

„Ne aliniem complet rigorilor Uniunii Europene, în special ale Codului Vamal al UE, motiv pentru care modificările sunt operate și vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2030, când expiră termenul actual de 25 de ani al Legii nr. 8 din 2005”, a explicat Osmochescu.

Totuși, potrivit responsabililor de la Guvern, modificările adoptate nu prevăd introducerea unor taxe sau obligații suplimentare pentru companiile care activează în Port.

Concomitent, este prevăzută reglementarea raporturilor de muncă și de protecție socială a celor angajați pe teritoriul PILG, precum și ajustarea garanțiilor statului, în funcție de procesul de aderare la UE.

Cu puțin timp în urmă, liderul PSRM, Igor Dodon, a criticat decizia Guvernului de a aproba proiectul și de a transmite până în 2075 terenurile Portului Internațional Liber „Giurgiulești” către investitorul general. Potrivit lui Dodon, decizia a fost luată în grabă.

Documentul urmează să fie transmis Parlamentului spre examinare.

PILG, pe cale să fie preluat de Portul Constanța

Portul Internațional Liber Giurgiulești reprezintă principalul punct de acces al R. Moldova la transportul maritim și fluvial internațional. Împreună cu Portul de pasageri și mărfuri Giurgiulești, acesta formează complexul portuar Giurgiulești – un nod logistic esențial pentru comerțul extern al țării. La sfârșitul anului 2025, 74 de companii erau înregistrate în calitate de rezidenți ai PILG.

Pe 31 decembrie 2025, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a semnat acordul de vânzare a companiei Danube Logistics, care operează PILG, către compania „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, din România. Ulterior, pe 12 februarie curent, Portul Constanța a anunțat aprobarea preluării a 100% din acțiunile Danube Logistics. 

Noul proprietar s-a angajat să realizeze investiții pe termen lung pentru dezvoltarea Portului Internațional Liber Giurgiulești. Acestea vizează modernizarea infrastructurii, extinderea capacităților portuare și îmbunătățirea serviciilor pentru operatori. De asemenea, PILG urmează să fie integrat mai strâns în rețeaua comercială și logistică a Portului Constanța.

BERD se retrage din Portul Giurgiulești: operatorul Danube Logistics ajunge la statul român
Portul Internațional Liber Giurgiulești, principala poartă maritimă a Republicii Moldova, va avea un nou proprietar. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a decis să vândă compania Danube Logistics, operatorul portului, către compania de stat românească Portul Constanța. Tranzacția urmează să fie finalizată în scurt timp și este susținută atât

Potrivit Teleradio-Moldova, fracțiunea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a anunțat pe 3 martie că a înregistrat un proiect de lege prin care propune statului să răscumpere pachetul majoritar al Danube Logistics.

Autorii au declarat că investiția, estimată la un miliard de lei, ar permite R. Moldova să-și „stabilizeze situația economică și fluxurile comerciale cu statele vecine”. Autoritățile nu au comentat propunerea PSRM.