Reacția CNAMUP după decesul fiicei lui Igor Cuciuc: „S-a făcut tot posibilul pentru a salva pacienta”

Reacția CNAMUP după decesul fiicei lui Igor Cuciuc: „S-a făcut tot posibilul pentru a salva pacienta”
Colaj ziar.md. Sursa foto: CNAMUP, Igor Cuciuc

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a venit cu o reacție în privința decesului fiicei lui Igor Cuciuc, după ce interpretul a scris că prima ambulanță a venit la chemare neechipată, iar a doua - peste 20 de minute. Potrivit CNAMUP, ambele echipe de urgență s-au deplasat la timp și au acordat asistență medicală de urgență „în volum deplin, în conformitate cu cerințele prevăzute de actele normative”.

„Cert este că toate autosanitarele sunt dotate cu echipamente medicale, oxigen și defibrilatoare, iar solicitarea pentru a doua echipă a fost reieșind din specificul și gravitatea cazului concret. Toate acțiunile și măsurile de resuscitare s-au efectuat timp de 52 minute, în conformitate cu Protocoalele Clinice Naționale în vigoare. Membrii echipelor AMU au făcut tot posibilul pentru a salva pacienta, efectuând măsurile de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, care, cu părere de rău, nu s-au soldat cu succes”, au transmis responsabilii.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Amintim că Andreea Cuciuc - unicul copil al interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, a decedat în seara zilei de vineri, 15 noiembrie. Adolescenta în vârstă de 17 ani se afla împreună cu mai mulți colegi de la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga” la un local din sectorul Botanica al capitalei, unde petreceau după „Balul Bobocilor”.

Tatăl îndurerat a publicat astăzi pe rețelele sociale o postare în care a menționat că prima ambulanță a venit peste șapte minute după ce Andreea și-a pierdut cunoștința, precizând că aceasta era neechipată.

„Au sunat și a venit a doua salvare peste 20 de minute cu aparat respirator, dar prea târziu! Au încercat 45 min să o resusciteze cu oxigen și nu au putut să o aducă la viață! (...) Nu era cu ce respira în acel local plin de fum, narghilea, țigări electronice și fără aerisire corespunzătoare”, a adăugat Igor Cuciuc.
A decedat unica fiică a interpretului Igor Cuciuc. Primele declarații ale artistului: „Salvarea a venit neechipată”
Durere fără margini în familia interpretului de muzică populară Igor Cuciuc. A decedat unica fiică a cântărețului, Andreea, care în iulie curent împlinise abia 17 ani. Artistul îndurerat a publicat recent un mesaj pe rețelele sociale, în care a venit cu mai multe detalii. „Am pierdut tot ce aveam m…