Reacția Chișinăului la legea care i-ar permite României să intervină pentru a-și proteja cetățenii din afara țării
R. Moldova va urmări evoluția proiectului, pus în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naționale al României, prin care în premieră se va introduce conceptul intervenției României pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara teritoriului național. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a evitat să spună dacă prin acest proiect se va încălca statutul de neutralitate al țării.
„(...) E foarte clar că pe continentul european e un trend general de consolidare a sectorului de apărare în Europa și țara vecină România nu este o excepție în cazul de față. Autoritățile de la Chișinău. Guvernul va urmări această inițiativă care înțelegem că e în față de proiect la această etapă. Deci urmează pe interior consultări și discuții, noi vom urmări toate evoluțiile care se referă la acest proiect”, a declarat Vodă.
Acesta a mai menționat că proiectul nu a fost discutat la nivel bilateral, dar a evitat să spună dacă acesta va încălca statului de neutralitate a țării.
„Statul R. Moldova este un stat neutru, această neutralitate este inclusiv sprijinită de către cetățenii acestei țări și orice modificare a acestui subiect e în mâinile cetățenilor. (...) Noi vorbim despre lucruri concrete, asta e consfințit în Constituție asta își doresc cetățenii R. Moldova. (...) Tot felul de mesaje teoretice și care nu își au la bază substrat factologic propun să nu le discutăm la această etapă”, a conchis Vodă.
Proiectul legii apărării naționale, pus în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naționale al României, introduce în premieră conceptul intervenției României pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara teritoriului național. Noul instrument, pus la dispoziția președintelui României, apare în contextul în care R. Moldova este sub amenințarea hibridă a Federației Ruse, iar statisticile oficiale arată că peste 600.000 de moldoveni au și cetățenia română.