Război în Orientul Mijlociu, ziua VIII: Explozie în apropierea aeroportului din Dubai. Iranul și-a cerut scuze țărilor vecine
O dronă iraniană ar fi lovit în apropierea terminalelor Aeroportului Internațional din Dubai, ceea ce a dus la suspendarea temporară a operațiunilor aeriene, potrivit autorităților locale și martorilor citați de presa internațională.
Mai multe imagini apărute online arată momentul în care o dronă pare să lovească zona aeroportului. Martorii au relatat că s-a auzit o explozie puternică, urmată de fum negru ridicându-se deasupra aeroportului.
Biroul de presă al Guvernului din Dubai a anunțat că activitatea aeroportului a fost suspendată temporar pentru siguranța pasagerilor, a personalului și a echipajelor de zbor. Ulterior, operațiunile au fost reluate treptat.
Până în acest moment nu există informații despre pagube sau victime.
Incidentul s-a produs la mai puțin de o oră după ce președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, și-a cerut scuze țărilor vecine pentru atacurile lansate în contextul conflictului din regiune.
„Îmi cer scuze țărilor vecine care au fost atacate de Iran”, a declarat liderul iranian într-un discurs transmis de televiziunea de stat.
Potrivit acestuia, conducerea interimară a Iranului ar fi decis că nu vor mai fi lansate atacuri asupra statelor vecine. Potrivit lui, vor fi folosite rachete doar dacă Iranul va fi atacat de pe teritoriul acestora.
Între timp, Armata israeliană a anunțat că peste 80 de avioane de vânătoare au lansat sâmbătă dimineață un nou val de atacuri asupra unor obiective militare din Iran, inclusiv în Teheran și în zone din centrul țării.
Potrivit armatei israeliene, au fost lovite lansatoare de rachete, infrastructură militară și alte obiective ale regimului iranian. Printre țintele atacate s-a numărat și o academie militară a Gardienilor Revoluției, despre care Israelul spune că era folosită pentru operațiuni militare.
La scurt timp, Iranul a anunțat că a răspuns cu un nou val de atacuri cu drone. Potrivit presei de stat iraniene, dronele au fost lansate către Israel și către baze americane din regiune.
Printre țintele menționate de autoritățile iraniene se află o bază militară din Emiratele Arabe Unite, o bază din Kuweit și o instalație strategică din Israel.
- Drone iraniene au lovit aeroportul din Nakhchivan, în Azerbaidjan. Doi civili au fost răniți
- Israelul lansează noi bombardamente la Teheran, iar Iranul răspunde cu rachete în ziua a șasea a războiului
- Trump a amenințat că va opri comerțul cu Spania după refuzul privind utilizarea bazelor militare. Reacția Madridului
- MAE monitorizează permanent situația din Orientul Mijlociu. Nu sunt cetățeni moldoveni răniți sau afectați
- Război în Orientul Mijlociu, ziua cinci: SUA au lovit aproape 2.000 de ținte în Iran. Încep ceremoniile pentru Ali Khamenei
- Macron trimite portavionul francez „Charles de Gaulle” în Marea Mediterană, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
- Important! Poșta Moldovei suspendă trimiterile poștale către mai multe țări din Orientul Mijlociu, din cauza războiului
- Israel afirmă că Iran pregătea „buncăre atomice pentru programul nuclear”. Netanyahu: Ofensiva a fost „urgent necesară”
- Biletele de avion dintre Asia și Europa s-au scumpit puternic după închiderea aeroporturilor din Golf
- Trump: „Iranul avea rachete capabile să lovească Europa”. SUA continuă operațiunile și sunt „înaintea calendarului”