Rata anuală a inflaţiei a crescut la 5,3 în octombrie 2024. Ce produse s-au scumpit

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 5,3 în octombrie 2024. Ce produse s-au scumpit
Sursa foto: Getty Images

Preţurile au crescut, în luna octombrie, în medie cu 0,5 la sută față de luna septembrie, arată datele statistice ale Biroului Național de Statistică (BNS), publicate luni, 11 noiembrie. Comparativ cu luna octombrie a anului trecut, majorările au înregistrat 5,3 la sută, potrivit BNS.

Cea mai mare creştere în luna octombrie au fost înregistrate în cazul produselor alimentare – cu aproape 0,9 la sută, urmate de bunurile nealimentare care s-au scumpit cu 0,5 la sută.

Dintre produsele alimentare, cele mai mari creşteri au fost consemnate la legume – cu 3,8%, ouăle de găină – cu 2%, laptele și produsele lactate – cu 1,8%, uleiul vegetal – cu 1,0%. Fructele s-au ieftinit cu 0,1%.

În privința mărfurilor nealimentare, încălțămintea s-a scumpit cu 0,9, iar cu 0,8 la sută – carburanții, inclusiv cărbunele de pământ – cu 4%, benzina – cu 1,2%, motorina – cu 0,7%, medicamentele – cu 0,7%, confecțiile – cu 0,5%.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Tot, potrivit datelor statistice a BNS, serviciile medicale s-au scumpit  față de luna octombrie a anului trecut cu 25 la sută, apa și canalizare cu aproape 19 la sută. Energia electrică şi gazele naturale s-au ieftinit cu 10 la sută, respectiv, peste 27 la sută.