Raportul ANRE privind achiziția de gaze naturale în 2025 - volume crescute, prețuri mai mici și piață liberă în expansiune
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat raportul anual de monitorizare a pieței gazelor naturale pentru anul 2025, oferind o imagine completă asupra importurilor, consumului, liberalizării pieței și prețurilor reglementate.
Potrivit raportului, în 2025 au fost importate 960 de milioane de metri cubi de gaze naturale, cu 5,8% mai mult față de 2024, iar volumul maxim a fost înregistrat în februarie. Importurile au fost realizate de 10 întreprinderi, iar gazele au fost achiziționate exclusiv de la furnizori și traderi internaționali înregistrați în România, Elveția, Țările de Jos, Austria și Bulgaria.
În ceea ce privește liberalizarea pieței, la începutul anului 2026 269 de consumatori au ieșit pe piața liberă, dintre care 146 noncasnici și 123 casnici. În 2025, 13 furnizori au livrat gaze naturale, iar cota pieței libere a fost de 10,11%, în creștere continuă. Indicele de concentrare a pieței a scăzut din cauza apariției furnizorilor alternativi și a consumatorilor care și-au schimbat furnizorul.
Volumul de gaze distribuite consumatorilor a fost de 903,9 milioane de m³, în creștere cu 1,5% față de 2024. Din acesta, sectorul termoenergetic a consumat 39,4%, iar consumatorii casnici 36,2%. Transportul de gaze naturale a ajuns la 1,797 de miliarde de m³, cu 30% mai mult decât în anul precedent, ca urmare a implementării produsului special de capacitate „Ruta 1” pe gazoductul Trans-Balcanic, parte a Coridorului Vertical pentru transport LNG din Grecia către depozitele de stocare din Ucraina.
Stocurile de gaze naturale au fost de 145,4 milioane de m³, reprezentând 15% din consumul mediu anual, depozitate în Ucraina, România, Austria, Polonia, Italia și Ungaria.
În privința prețurilor reglementate pentru consumatorii casnici, acestea au variat pe parcursul anului 2025 în funcție de lună, incluzând costurile de achiziție, transport, stocare și alte cheltuieli conexe. Cele mai mari prețuri au fost înregistrate în lunile ianuarie - mai 2025, iar cele mai mici în septembrie - decembrie 2025.
În 2025, prețul mediu de achiziție al gazelor naturale pentru furnizorii cu obligație de serviciu public din Republica Moldova a fost de 9.756 de lei/1000 m³ (aproximativ 9,76 lei/m³ fără TVA). Această medie ponderată acoperă un volum total de peste 820 de milioane de metri cubi și un cost de circa opt miliarde de lei, incluzând toate cheltuielile de transport, stocare, logistică și intrare în PVT-ul R. Moldova.
Prețul a scăzut treptat pe parcursul anului: peste 10.700 de lei/1000 m³ în primele luni, sub 9.200 de lei din iunie și chiar sub 8.200 de lei în trimestrul IV, după ce Energocom a preluat furnizarea reglementată din septembrie și a diversificat sursele (burse europene, spot, stocuri). Media anuală echivalează cu aproximativ 487 de euro/1000 m³ (la cursul mediu din tarife), iar în ultimele patru luni a coborât la circa 420 euro/1000 m³, contribuind la reducerea tarifelor finale în 2026.
La începutul anului 2026, ANRE a stabilit un preț reglementat de 13.353 lei pentru 1 000 m³ de gaze naturale (fără TVA) pentru consumatorii casnici, ca urmare a reducerii costurilor de procurare.

Raportul mai evidențiază titularii de licențe din sector: un operator de transport, 18 operatori de distribuție, 35 de furnizori și șase traderi de gaze naturale.
Amintim că obligația de serviciu public a fost preluată de Energocom de la 1 septembrie 2025, după retragerea licenței Moldovagaz.


