Raportori ai Comisiei de la Veneția, în vizită la Chișinău. Vor discuta cu autoritățile din R. Moldova despre crearea PACCO
Raportori ai Comisiei de la Veneția efectuează, în perioada 10 - 11 noiembrie, o vizită în R. Moldova. Vizita raportorilor este organizată în contextul pregătirii avizului comun al Comisiei de la Veneția și al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei privind inițiativa legislativă care propune crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
La Parlament, raportorii Comisiei de la Veneția vor discuta cu membrii Comisiei juridice, pentru numiri și imunități. La fel, sunt planificate întrevederi cu toate fracțiunile parlamentare.
Agenda mai conține întrevederi atât cu reprezentanți ai sistemului judiciar – Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea Supremă de Justiție, cât și cu cei ai Procuraturii – Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Consiliul Superior al Procurorilor.
Raportorii vor discuta și cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai Direcției de Investigații Criminale a Ministerului Afacerilor Interne și cu membri ai Cabinetului președintei R. Moldova, Maia Sandu. Mai sunt planificate discuții cu reprezentanți ai societății civile, ai asociațiilor profesionale și ai partenerilor internaționali.
Din delegație fac parte Renata Deskoska, membră a Comisiei de la Veneția, Philip Dimitrov, fost membru al Comisiei de la Veneția și Filipe César Vilarinho Marques, expert, membru al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei.
Proiectul de lege cu privire la Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) a fost votat în prima lectură de Parlamentul de legislatura a XI-a.
Noua instituție - PACCO - va avea un sediul central la Chișinău și va putea deschide subdiviziuni teritoriale. Procuratura va fi specializată în cauzele de corupție, infracțiunile de tortură, infracțiunile cu caracter terorist și cele săvârșite de organizații criminale.
Legea pentru comasarea celor două procuraturi specializate și crearea noii instituții va intra în vigoare după ce va fi votată în două lecturi la Parlament și va fi publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova. După aceasta, PA și PCCOCS vor activa încă 30 de zile. Mandatele șefilor celor două procuraturi specializate și ale adjuncților lor vor înceta de drept.
Până la încetarea activității Procuraturii Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și a Procuraturii Anticorupție, procurorilor, procurorilor-șefi și adjuncților acestora din cele doua procuraturi li se va propune transferul, cu acordul lor și fără concurs, la alte procuraturi teritoriale, în funcțiile vacante de procurori, cu excepția funcțiilor de procuror-șef.
Procurorul general va numi un procuror-șef interimar pentru noua procuratură - PACCO. Proiectul mai prevede că activitatea șefului noii procuraturi va putea fi evaluată de o comisie independentă, constituită de Consiliul Superior al Procurorilor.