vineri, 27 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
Raisa Ciurel, după condamnarea lui Nicanor Ciochină: „Plec mândră acasă, însă Mihăiță tot nu este acasă”
Sursa foto: TV8

Raisa Ciurel, după condamnarea lui Nicanor Ciochină: „Plec mândră acasă, însă Mihăiță tot nu este acasă”

Mama adolescentului tamponat mortal acum doi ani în comuna Boldurești a spus că este mulțumită de faptul că Nicanor Ciochină a fost condamnat la șapte ani de închisoare și pleacă acasă mândră de faptul că nu a încetat să lupte pentru dreptate.

„Am ieșit din tunelul în care m-am aflat în acești doi ani. Am văzut lumină în cazul lui Mihăiță și astăzi plec mândră acasă, însă Mihăiță tot nu este acasă. O să mă duc să îi aprind o lumânare, să-i duc un buchețel de flori și să-i spun că nu am cedat, am luptat. Sper ca toate mamele de îngerași să lupte, să nu cedeze, să facă dreptate pentru îngerașii lor”, a declarat Raisa Ciurel printre lacrimi, într-o secvență video publicată de Pro TV Chișinău.

Femeia a menționat că și-ar fi dorit ca Nicanor Ciochină să fie prezent la ședință, ca să vadă chipul fiului ei „să vadă pentru ce este condamnat, să vadă ce face nepăsarea în ziua de azi:

„(Nu i-aș fi spus - n.red.) nimic. Unicul lucru pe care pot să i-l doresc este ca în acești șapte ani măcar un minut pe seară să se gândească și să se roage la copilul meu să-l ierte, pentru că eu nu știu dacă îl voi ierta vreodată”.

Raisa Ciurel nu a cerut prejudicii materiale sau morale în acest dosar, însă magistrații au încurajat-o să se adreseze cu o cerere la asigurator. Mama adolescentului ucis a spus că nu știe dacă va face acest lucru și le-a mulțumit jurnaliștilor, avocatului său - Dorin Podlisnic, și tuturor celor care au ajutat-o să continue lupta, inclusiv prin intermediul mediatizării cazului. Potrivit femeii, multe persoane, inclusiv rude și consăteni, au învinuit-o că a făcut de rușine satul.

Dreptate pentru Mihăiță Beșliu: Nicanor Ciochină, condamnat la șapte ani de închisoare
Fostul primar de Boldurești a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip deschis în dosarul privind accidentarea mortală a adolescentului Mihăiță Beșliu, în vârstă de 14 ani. Totodată, Ion Andronache, acuzat de complicitate la ascunderea urmelor infracțiunii, a fost condamnat la doi ani de

Amintim că fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost condamnat astăzi de prima instanță la șapte ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip deschis pentru accidentarea mortală a adolescentului Mihăiță Beșliu, în vârstă de 14 ani. Totodată, Ion Andronache, acuzat de complicitate la ascunderea urmelor infracțiunii, a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care doar șase luni cu executare.

Procurorii au solicitat nouă ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip deschis pentru Ciochină și trei ani de închisoare într-un penitenciar deschis pentru Andronache. De asemenea, acuzatorii au solicitat ca fostul primar de Boldurești să fie privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de nouă ani.

Fostul primar de Boldurești a scăpat de doi ani din pedeapsa solicitată de procurori întrucât a expirat termenul de tragere la răspundere privind capătul de acuzare de părăsire a locului accidentului.

În cazul lui Andronache, restul pedepsei a fost suspendată condiționat pe o perioadă de trei ani de probațiune.

Detalii despre caz

Nicanor Ciochină a fost reținut în februarie 2024, după ce l-ar fi accidentat mortal pe Mihăiță Beșliu și ar fi fugit de la fața locului, încercând ulterior să șteargă urmele prin înscenarea unei coliziuni. Ulterior, polițiștii l-au reținut și pe Ion Andronache.

Inițial, fostul primar de Boldurești s-a aflat după gratii, după care a fost plasat în arest la domiciliu, iar mai apoi - sub control judiciar, măsura preventivă find stabilită până pe 6 aprilie curent.  La un an de la tragedie, Ciochină a revenit în fotoliu de primar, însă, ulterior mandatul său a fost anulat de CEC. Ulterior, consilierii din Boldurești au decis ca Nicanor Ciochină să exercite interimatul funcției de primar al comunei „până la numirea în funcție a primarului ales”

În vara anului 2025, în timp ce se afla sub control judiciar, Nicanor Ciochină a participat la alegerile pentru funcția de primar al comunei Boldurești, câștigând un nou mandat. Totuși, decizia a fost anulată, iar Ciochină nu a fost admis la scrutinul repetat.

Un nou dosar

Recent, pe numele lui Ciochină a fost intentat un alt dosar penal, pentru tortură, tratament inuman și degradant. Fostul primar de Boldurești este bănuit că a agresat un bărbat în primăvara anului 2020, aplicându-i lovituri și injurii și nu doar.

Victima, care întâmpina dificultăți de deplasare, ar fi fost impusă să se deplaseze pe un teren din extravilanul localității Boldurești, unde ar fi incendiat vegetația de. Acolo, bărbatul ar fi fost constrâns fizic și psihic, iar acțiunile sale - fixate prin fotografii realizate de către Nicanor Ciochină, la acel moment primar.

Fostul primar de Boldurești a fost reținut pe 29 ianuarie, fiind plasat în arest preventiv pentru 20 de zile. Ulterior, măsura a fost prelungită cu încă 20 de zile.

Nicanor Ciochină se declară nevinovat în ambele dosare.