R. Moldova va investi 400 de mii de dolari în crearea unei instituții care va oferi servicii de consultanță agricolă

R. Moldova va investi 400 de mii de dolari în crearea unei instituții care va oferi servicii de consultanță agricolă
Sursa foto: Pixnio/Drazen Nesic

Fermierii vor avea acces la servicii de consultanță agricolă, iar performanța economică a afacerilor agricole va fi îmbunătățită. În acest sens, Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 26 iulie, crearea Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală, prin reorganizarea autorității publice „Centrul Metodic pentru Învățământ”. Instituția va fi responsabilă de implementarea politicilor în domeniul consilierii agricole și rurale.

„Centrul se va focusa pe necesitățile fermierilor și va facilita accesul la informații tehnico-economice, financiare și manageriale. De asemenea, agricultorii vor beneficia de programe de formare și de dezvoltare rurală, iar, în acest scop, vor fi contractați consultanți individuali”, a subliniat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

Circa 400.000 de dolari vor fi destinați înființării și operaționalizării Centrului - bani obținuți grație Acordului de împrumut semnat dintre R. Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), pentru implementarea Proiectului Investiții, Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI).

„Prin crearea Centrului, R. Moldova sporește nivelul de aliniere la obiectivele generale ale Politicii Agricole Comune și la îndeplinirea cerințelor în procesul de preaderare la Uniunea Europeană”, susțin reprezentanții Guvernului.

Proiectul „AGGRI” urmează a fi implementat până în septembrie 2029. Acordul de împrumut dintre R. Moldova și BIRD, pentru realizarea Proiectului Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI), a fost semnat pe 5 iunie 2023.

Ministerul Agriculturii anunța atunci că din suma totală, se preconizează ca circa 21 de milioane de dolari să fie acordați agricultorilor sub formă de granturi, pentru stimularea inițiativelor de promovare și dezvoltare a sectorului zootehnic și horticol. Alte 25 de milioane de dolari vor fi direcționate pentru reabilitarea infrastructurii primare și secundare de irigații. Totodată, circa 6.5 milioane sunt planificate pentru fortificarea capacităților AIPA și ANSA, precum și pentru a sprijini înființarea Centrului de Consultanță în Agricultură și a Centrelor de Excelență Veterinară. Circa 2.5 milioane de dolari vor fi utilizate pentru managementul proiectului.