miercuri, 20 august, 2025
  • USD
  • EUR
R. Moldova va beneficia de un grant de 2 milioane de dolari pentru modernizarea serviciilor medicale de reabilitare
Sursa foto: Ministerul Sănătății al R. Moldova

R. Moldova va beneficia de un grant de 2 milioane de dolari pentru modernizarea serviciilor medicale de reabilitare

R. Moldova va beneficia de un sprijin financiar nerambursabil în valoare de 2,1 milioane de dolari, modernizarea și îmbunătățirea serviciilor medicale de reabilitare, cu impact direct asupra sănătății și calității vieții cetățenilor. Semnarea Acordului de grant cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) a fost aprobată de Guvern, în cadrul ședinței din 20 august.

Grantul va contribui la eficientizarea serviciilor pentru pacienții cu risc sporit de boli cardiovasculare, precum accident vascular cerebral (AVC) și infarct miocardic, precizează Executivul.

De asemenea, proiectul prevede dezvoltarea protocoalelor naționale pentru prevenirea și managementul bolilor netransmisibile, instruirea echipelor multidisciplinare din medicina primară, extinderea programelor de sănătate digitală și telemedicină, desfășurarea campaniilor de informare pentru populație, precum și elaborarea ghidurilor și procedurilor pentru integrarea serviciilor de reabilitare și monitorizarea pacienților după AVC și afecțiuni cardiace.

Acordul de grant va intra în vigoare la data semnării și va fi implementat până pe 30 septembrie 2028.