R. Moldova și Ucraina vor aplica control comun la punctul feroviar „Novosaviţkoe-Cuciurgan”

R. Moldova și Ucraina vor aplica control comun la punctul feroviar „Novosaviţkoe-Cuciurgan”
Sursa foto: Serviciul Vamal

R. Moldova și Ucraina au semnat un acord privind controlul comun în punctul de trecere pentru trafic feroviar „Novosaviţkoe - Cuciurgan”, pe teritoriul Ucrainei, în scopul fluidizării traficului de mărfuri între țări. Acordul a fost semnat pe 13 octombrie, la Palanca, de conducătorii autorităților vamale și de frontieră moldo-ucrainene.

La ceremonia de semnare au participat, în format de videoconferință, prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, și omologul său ucrainean, Denis Șmîhal.

De asemenea, potrivit Guvernului, Dorin Recean și Denis Șmîhal au convenit semnarea, până la sfârșitul anului 2023, a Protocoalelor de organizare a controlului în comun în alte 7 puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene.

Executivul anunță că, în cadrul ceremoniei de semnare a Protocolului de organizare a controlului în comun în punctul de trecere „Novosaviţkoe - Cuciurgan”, prim-miniștrii R. Moldova și Ucrainei au discutat și despre cooperarea în domeniile infrastructurii, energeticii, agriculturii și comerțului.

Potrivit reprezentanților Guvernului, în anul 2022, exporturile în țara vecină au crescut de 8 ori, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar tendința de creștere este menținută și în acest an.