R. Moldova, România și Georgia - pe aceeași scenă. Festivalul Internațional de Teatru „Festis” revine

R. Moldova, România și Georgia - pe aceeași scenă. Festivalul Internațional de Teatru „Festis” revine
Sursa foto: satiricus.md

Festivalul Internațional de Teatru Festisrevine la Chișinău cu o nouă ediție, cu genericul Gândește liber. În acest an, evenimentul găzduit de Teatrul Național „Satiricus – I.L. Caragiale” se va desfășura în perioada 4-29 octombrie, iar în calitate de oaspeți vor participa numeroase trupe din R. Moldova, România și Georgia.

În mod tradițional, pe scenele și în holul Teatrului Național „Satiricus I.L. Caragiale” vor avea loc premiere teatrale, spectacole, workshop-uri, lansări de carte, conferințe de presă și seminare.

Festivalul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Primăriei Capitalei. Potrivit municipalității, evenimentul va întruni numeroși cronicari și critici de teatru, regizori, dramaturgi, scenografi din R. Moldova, dar și de peste hotare, care vor ține prelegeri pe diverse teme.

„Vom transforma Chișinăul în capitala teatrului, dansului și muzicii, printr-un program divers, care reunește nume mari ale artelor spectacolului şi reprezentații în premieră”, anunțau anterior organizatorii.

La „Festis” au fost invitate numeroase trupe din România, inclusiv Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul „Stela Popescu” din București, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, Centrul Cultural „Jean Bart” din Tulcea, Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, Teatrul Național „Aureliu Manea” din Turda, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, Teatrul „De Artă” din Deva, Teatrul „De Vest” din Reșița și Centrul Cultural „Reduta” din Brașov.

De asemenea, pe scenă va evolua trupa Teatrului Dramatic de Stat din Akhaltsikhe, Georgia, care va prezenta spectacolul „GAZDĂ ȘI INVITAT” de Vaja Pșavela, dar și trupele de teatru din R. Moldova: Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, Teatrul „Alexei Mateevici” din Chișinău, Teatrul Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Cahul, Teatrul Național de Stat „Vasile Alecsandri” din Bălți.

Din cadrul festivalului nu va lipsi spectacolul trupei gazdă, Satiricus, care va prezenta în premieră „UNCHIUL VANEA” de Anton P. Cehov, în regia lui Dumitru Acriș.

În acest an, FESTIS a ajuns la cea de-a VI-a ediție. Programul integral al festivalului îl găsiți AICI.