R. Moldova - pe locul doi în topul celor mai bune destinații de turism vinicol din lume
R. Moldova s-a clasat pe locul doi în topul celor mai recunoscute destinații pentru turismul vinicol din lume, conform unui studiu realizat de platforma internațională Bounce. Clasamentul a fost stabilit pe baza unor criterii precum consumul și producția de vin, suprafața viilor și numărul de tururi organizate, ceea ce subliniază diversitatea și bogăția patrimoniului viticol al țării, anunță Oficiul Național al Viei și Vinului.
Potrivit studiului realizat de platforma Bounce, pe primul locul în topul celor mai bune destinații de turism vinicol din lume este Portugalia, care a obținut 8,83 puncte. Pe locul doi este R. Moldova - cu un scor de 8,16 puncte, iar pe locul trei este Italia cu 7,86 puncte.
„Deși s-ar putea să nu fie prima țară care îți vine în minte atunci când te gândești la turismul vinicol, Moldova, o țară din Europa de Est, este o bijuterie ascunsă, cu o istorie bogată în vinificație, de peste 5.000 de ani. Viile Moldovei acoperă 122 de mii de hectare, ceea ce reprezintă 3,6% din suprafața acestei țări mici, mai mult decât oricare altă țară de pe această listă”, se arată în studiul Bounce.
Oficiul Național al Viei și Vinului menționează că distincția obținută motivează instituțiile de profil să promoveze în continuare valorile culturale și să atragă turiști din întreaga lume. Această reușită reprezintă o oportunitate de a încuraja tot mai mulți pasionați să descopere bogăția moștenirii viticole.