R. Moldova marchează o premieră. Energia din baterii este inclusă oficial în sistemul național
Energia provenită din sistemele de stocare a apărut, în premieră, în bilanțul energetic al Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, primii megawați-oră (MWh) de energie electrică stocată au fost incluși în statisticile operatorului de sistem.
Întreprinderea de stat Moldelectrica a început să reflecte în datele privind starea sistemului electroenergetic al țării energia electrică provenită din bateriile de stocare, marcând astfel un nou pas în modernizarea infrastructurii energetice.
În prezent, în Republica Moldova sunt instalate baterii de stocare cu o capacitate totală de 25 MWh. Până la sfârșitul anului, capacitatea ar urma să ajungă la aproximativ 200 MWh, investițiile fiind realizate de companii private.

Potrivit Ministerului Energiei, energia stocată contribuie la echilibrarea sistemului electroenergetic și la acoperirea vârfurilor de consum, în special în orele de dimineață și seară, când cererea este mai ridicată.
Autoritățile amintesc că și în cadrul celei de-a doua runde de licitații pentru o capacitate de până la 170 MW destinată construcției parcurilor eoliene este prevăzută obligația de instalare a sistemelor de stocare a energiei (BESS), de minimum 0,25 MWh pentru fiecare MW de capacitate eoliană instalată.


