R. Moldova mai are de parcurs patru pași până la aderarea la UE. Precizările MAEIE
Consiliul European a aprobat joi deschiderea negocierilor de aderare la UE a R. Moldova. În contextul deciziei istorice, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău a anunțat că țara noastră a îndeplinit până în acest moment șase din cele zece condiționalități pentru aderarea la UE.
1. R. Moldova a transmis cererea de aderare la Consiliul Uniunii Europene (3 martie 2022)
2. Țara noastră a primit Chestionarul cu privire la cererea de aderare la UE (11 aprilie 2022)
3. Răspunsurile la Chestionar (partea I și II) au fost transmise Comisiei Europene
4. În baza acestor răspunsuri, Comisia va elabora Opinie și o va transmite Consiliului pentru decizie
5. Statele membre ale Uniunii Europene urmează să decidă unanim de a oferi statutul de țară candidat
6. Negocierile de aderare sunt deschise după acordul Consiliului European din care fac parte șefii de state și de guverne.
Astfel, R. Moldova trebuie să îndeplinească încă patru pași până la aderarea la UE. Potrivit precizărilor MAEIE, este vorba de:
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
1. În timpul negocierilor, țara va implementa legislația și standardele UE în toate cele 35 de capitole de negociere
2. După ce negocierile cu toate statele membre UE sunt încheiate, Comisia emite o Opinie privind gradul de pregătire să devenim membri
3. În baza Opiniei, statele membre decid unanim să încheie negocierile. Parlamentul European oferă acordul său.
4. Toate statele membre și țara candidat semnează și ratifică Tratatul de Aderare. Țara devine membru al UE.
Consiliul European a aprobat joi seara, 14 decembrie 2023, deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și R. Moldova. De asemenea, Consiliul European a mai decis ca Georgiei să-i fie acordat statutul de candidat la aderarea la UE.
Pe 8 noiembrie curent, Comisia Europeană a recomandat inițierea negocierilor pentru aderarea R. Moldova și Ucrainei la UE. În cazul Georgiei, Comisia a recomandat acordarea statutului de țară-candidat la aderare.
R. Moldova și Ucraina au obținut statutul de țară candidat la aderare într-un termen record, pe 23 iunie 2022, la aproape patru luni după declanșarea invaziei Federației Ruse în țara vecină.