R. Moldova inițiază negocierile cu BEI pentru modernizarea sistemului de termoficare din Chișinău

R. Moldova inițiază negocierile cu BEI pentru modernizarea sistemului de termoficare din Chișinău
Imagine cu caracter ilustrativ

Guvernul R. Moldova lansează miercuri, 18 iunie 2025, oficial negocierile cu Banca Europeană de Investiții (BEI) menite să optimizeze sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău.

Potrivit Ministerului Energiei, în cadrul proiectului BEI vor fi instalate peste 2.500 de Puncte Termice Individuale, 1.665 de blocuri locative vor fi convertite la un sistem de distribuție orizontală a agentului termic, 57 de clădiri vor fi termoizolare cu reabilitarea rețelelor termice primare. Totodată, vor fi construite două stații de pompare a agentului termic moderne.

Prin aceste modificări statul estimează economii de circa 4.600 MWh de energie primară pe o durată de 20 de ani, reducerea emisiilor de CO₂ cu aproximativ 816.000 de tone, precum și creșterea semnificativă a eficienței energetice și a fiabilității serviciilor furnizate consumatorilor finali.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Tot în cadrul proiectului, peste 300.000 de locuințe din Chișinău își vor putea instala sisteme de contorizare individuală a consumului de energie termică.

Astfel, locatarii vor avea posibilitatea să monitorizeze și să controleze în mod direct consumul propriu, în funcție de nevoile specifice ale fiecărei locuințe. Potrivit autorităților, asta ar însemna un confort termic crescut, costuri individuale reduse și un comportament mai responsabil a persoanelor atunci când utilizează resursele energetice.

Valoarea proiectului finanțat de Banca Europeană de Investiții este de 143,5 milioane de euro.