Deputații au votat: R. Moldova împrumută 90 de milioane de euro de la Japonia

Deputații au votat: R. Moldova împrumută 90 de milioane de euro de la Japonia
Sursa foto: parlament.md

R. Moldova va beneficia de un credit preferențial în valoare de 13,5 miliarde de yeni japonezi sau peste 90 milioane de euro, acordat de Guvernul Japoniei prin intermediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA). Ratificarea unor acorduri care presupun acest lucru a fost votată de Parlament joi, 20 iulie, în prima lectură.

„Mijloacele financiare sunt oferite pentru acoperirea deficitului bugetar, precum și pentru a sprijini reformele din Republica Moldova. În mod special, acestea vizează redresarea economică a țării noastre, îmbunătățirea sistemului medical și a domeniului de afaceri”, anunță Legislativul

De asemenea, acordurile presupun, potrivit Parlamentului, că „R. Moldova va respecta anumite condiționalități, unele dintre care au scopul de a îmbunătăți sistemul medical și de a promova întreprinderile mici și mijlocii”.

Împrumutul va fi contractat pentru o perioadă de 40 de ani, inclusiv perioada de grație de zece ani. Mijloacele financiare vor fi debursate timp de doi ani de la data semnării acordului.

Ministerul de Externe al R. Moldova anunța anterior că Japonia a acordat țării noastre o „asistență substanțială” pentru multiple proiecte de dezvoltare și consolidare a capacităților statului. Japonia este un investitor și partener comercial important al țării noastre, care sprijină cu fermitate procesele democratice și parcursul european al R. Moldova, potrivit Ministerului de Externe.