R. Moldova ar urma să lanseze zboruri directe spre destinații din Kuwait

R. Moldova ar urma să lanseze zboruri directe spre destinații din Kuwait
Sursa foto: expedia.co.in

R. Moldova ar urma să lanseze zboruri directe spre Kuwait. Cabinetul de miniștri a aprobat, pe 13 noiembrie, inițierea negocierilor asupra unui acord interguvernamental, care urmărește stabilirea relațiilor de cooperare în domeniul transporturilor aeriene între cele două țări.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), documentul va contribuind la deschiderea pieței serviciilor aeriene din R.Moldova, diversificarea destinațiilor din Aeroportul International Chișinău, creșterea traficului de pasageri, dar și la sporirea competitivității pe piață aeronautică autohtonă.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„Acordul va stabili principiile de reglementare a funcționării serviciilor aeriene bilaterale, și anume: securitatea aviației, tarife, taxe și certificate de navigabilitate și competență; drepturile pentru desfășurarea transportului aerian ale părților; desemnarea și autorizarea campaniilor aeriene”, comunică MIDR.

Totodată, Acordul va contribui la crearea unor noi locuri de muncă în țara noastră, servicii de calitate pentru consumatori, timpul de călătorie mai mic, precum și dezvoltarea turismului reciproc.