R. Moldova ar putea finaliza negocierile de aderare la UE în 2027. Maia Sandu susține că „acest lucru este real”

R. Moldova ar putea finaliza negocierile de aderare la UE în 2027. Maia Sandu susține că „acest lucru este real”
Sursa foto: AP

R. Moldova ar putea finaliza negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2027. Despre acest lucru anunță președinta Maia Sandu, potrivit căreia, după finalizarea negocierilor, urmează ca toate țările membre să sprijine și să ratifice acordul de aderare la UE. Declarația au fost făcută în cadrul emisiunii „Новая неделя”, de la TV8.

„Cred că termenul limită real este finalizarea negocierilor până la sfârșitul anului 2027. (...)  În 2028 va începe o perioadă în care toate țările trebuie să își exprime sprijinul și ratificarea acordului nostru. Avem toate șansele să încheiem aceste procese în mandatul actualei Comisii Europene”, a precizat președinta R. Moldova.

Totuși, Sandu a subliniat că progresul pe calea de aderare este condiționat de rezultatul alegerilor parlamentare din toamnă.

„Anume în timpul mandatului următorului Parlament poate avea loc integrarea europeană. În caz contrar, acest Parlament ne va întoarce înapoi și va îngropa integrarea europeană”, a mai declarat șefa statului,  în cadrul emisiunii „Новая неделя”, de la TV8.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Amintim că R. Moldova și Ucraina au depus cererile de aderare la UE în martie 2022 și au parcurs împreună pașii de până acum în procesul de aderare la UE, iar UE le-a tratat ca pe un tandem. Pe 25 iunie 2024, Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu R. Moldova și Ucraina.

De menționat că R. Moldova a obținut statutul de țară candidat la aderare într-un termen record, la aproape patru luni după declanșarea invaziei Federației Ruse în Ucraina. Maia Sandu a declarat cu diverse ocazii că R. Moldova va adera la UE până în 2030.

Negocierile cu Ucraina sunt blocate de Ungaria, care a ridicat mai multe obstacole și a cerut consolidarea drepturilor minorității maghiare din vestul Ucrainei. Așa cum toate deciziile privind extinderea UE necesită unanimitate, Ungaria poate, practic, să țină Ucraina în afara blocului comunitar atâta timp cât consideră necesar.

Marta Kos: UE este gata să înceapă negocierile cu R. Moldova și Ucraina „simultan și cât mai curând posibil”
La câteva zile după ce a anunțat că UE ia în calcul decuplarea R. Moldova de Ucraina în procesul de aderare, comisara europeană pentru extindere a declarat că Bruxellesul este deschis să înceapă „Clusterul 1” al negocierilor de aderare cu ambele candidate, „simultan și cât mai curând posibil”. „Am…