Punctele de trecere a frontierei Ocnița - Sokireanî și Briceni - Rosoșani și-au sistat temporar activitatea
Activitatea punctelor de trecere a frontierei de stat Ocnița 2 - Sokireanî și Briceni - Rosoșani este sistată temporar, deoarece autoritățile de control din Ucraina nu autorizează trecerea prin aceste puncte, anunță Serviciul Vamal.
Potrivit autorităților ucrainene, în intervalul orelor 10:00 - 12:00 va fi întreruptă alimentarea cu energie electrică în aceste zone, ceea ce face imposibilă desfășurarea procesului de control și autorizare a trecerii frontierei prin punctele de trecere menționate, din Ucraina.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Serviciul Vamal recomandă călătorilor să planifice corespunzător deplasările și utilizarea rutelor alternative pentru a evita întârzierile. Lista cu toate punctele de trecere a frontierei de stat disponibile poate fi consultată aici.
Călătorii pot apela Centrul unic de apel al Serviciului Vamal (+373 22 788888) pentru a adresa întrebări și primi consultații despre activitatea Serviciului Vamal.