joi, 24 iulie, 2025
  • USD
  • EUR
PSRM a organizat un protest în fața Ministerului Agriculturii. Reacția Guvernului
Sursa foto: Igor Dodon / Telegram

PSRM a organizat un protest în fața Ministerului Agriculturii. Reacția Guvernului

ACTUALIZARE (18:10) Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, susține că protestul organizat astăzi de partidele pro-ruse sunt „bazate pe minciună și manipulare, menit să fure voturi de la oamenii care nu au fost corect informați”.

„În ceea ce privește agricultura – doar în ultimii ani, Guvernul a investit peste 6 miliarde de lei. Toate contribuțiile asumate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare sunt plătite la timp. (...) Adevărul este că aceste proteste „spontane” în fața instituțiilor statului nu sunt altceva decât instrucțiuni executate din exterior. Nu au nimic de-a face cu interesul cetățenilor sau cu performanța Guvernului”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

ȘTIREA INIȚIALĂ (16:00) Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a organizat astăzi un protest în fața clădirii Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. În cadrul acțiunii, PSRM a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de faptul că a adus sectorul agricol în prag de faliment

„Fermierii au pierdut piețele tradiționale de desfacere, iar autoritățile nu oferă mecanisme reale de sprijin. În plin sezon agricol, rafturile magazinelor sunt pline de produse de import, în timp ce produsele autohtone nu ajung să fie comercializate”, a transmis președintele formațiunii, Igor Dodon.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Socialiștii au dat asigurări că, odată ajunși la guvernare, vor „reda agriculturii statutul de ramură strategică”.

„Vom asigura un sprijin real pentru fermieri, vom restabili accesul lor la piețele pierdute și ne vom asigura că produsele moldovenești — proaspete, calitative și accesibile — vor domina din nou rafturile magazinelor”, se mai arată în mesajul publicat de liderul PSRM.

Ministerul Agriculturii și reprezentanții Guvernului nu au comentat protestul și acuzațiile lansate de PSRM.