Proteste masive în Spania. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, nemulțumiți de gestionarea inundațiilor

Proteste masive în Spania. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, nemulțumiți de gestionarea inundațiilor
Sursa foto: Susana Vera / Reuters

Zeci de mii de oameni au mărșăluit sâmbătă pe străzile din orașul Valencia, pentru protesta față de modul în care autoritățile regionale au gestionat inundațiile devastatoare din Spania, în care au murit peste 220 de persoane. Manifestanții au cerut demisia liderului guvernului regional Carlos Mazon, notează Reuters.

Printre acuzaţiile aduse lui Mazon se numără faptul că că alerta privind inundațiile a fost emisă prea târziu, când multe zone deja erau inundate.

Deşi demonstraţia a fost în mare parte paşnică, oamenii legii au intervenit la un moment dat împotriva protestatarilor care aruncau cu pietre spre clădirea Consiliului municipal

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Amintim că Spania a fost devastată de o furtună puternică la sfârșit de octombrie, urmată de inundații devastatoare. Sudul și estul țării au ajuns sub ape, iar în unele zone au căzut și 400 de litri de apă pe metru pătrat.

În timpul unei vizite în una dintre cele mai afectate municipalități, sute de persoane i-au huiduit pe regele Felipe și pe regina Letizia, precum și pe prim-ministrul Pedro Sanchez și pe liderul regional din Valencia – aruncând cu noroi și strigând „criminali”.

Ultimele date arată că bilanțul victimelor după inundațiile din Spania a ajuns la peste 200 de persoane, alte circa 80 fiind încă date dispărute. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la București, printre victime se numără și zece români: şapte dintre aceștia au murit, iar trei sunt dați dispăruți.