Protest la Bender. Se cere anularea taxelor vamale, impuse de Chișinău agenților economici din stânga Nistrului
Mai mulți oameni s-au adunat joi, 11 ianuarie, lângă postul intern de control de la Bender pentru a cere Chișinăului să anuleze taxele vamale, impuse de la 1 ianuarie agenților economici din stânga Nistrului.
Oamenii au venit cu pancarte pe care scrie „Jefuirea poporului nu este calea spre Europa”, „Ne-ați oprit întreprinderile” sau „Moldova - agresor”.
La câteva zile după ce autoritățile din Chișinău au pus în aplicare un nou Cod Vamal, care obligă agenții economici din stânga Nistrului să achite taxele vamale în bugetul R. Moldova, membrii așa-zisului guvern de la Tiraspol au decis să introducă mai multe taxe și să revizuiască o serie de reglementări ce vizează agenții economici moldoveni, proprietarii de terenuri din raionul Dubăsari.
Un nou Cod Vamal, intrat în vigoare în R. Moldova de la 1 ianuarie, elimină toate scutirile la plata taxelor vamale de care s-au bucurat, timp de decenii, agenții economici din regiunea separatistă transnistreană. Serviciul Vamal al R. Moldova susține că această măsură asigură un tratament egal al tuturor companiilor, de pe ambele maluri ale Nistrului.
Schimbarea a stârnit reacții negative din partea autorităților de la Tiraspol, care acuză Chișinăul că a impus o sarcină fiscală excesivă asupra companiilor din regiunea transnistreană și că a introdus această măsură brusc, fără o comunicare prealabilă, scrie Europa Liberă.
Mai mult de jumătate din mărfurile produse în regiunea transnistreană sunt vândute pe malul drept al Nistrului - o cotă în creștere, în ultimii ani, potrivit datelor Tiraspolului. Aproape o treime din acestea ajung în țările din Uniunea Europeană. De asemenea, firmele din regiune înregistrate la Chișinău se bucură de regimul de comerț liber cu Uniunea Europeană, din anul 2014.