
Prognoza meteo: Maxime de +27 de grade Celsius și vreme fără precipitații
Meteorologii prognozează pentru astăzi, 26 august, cer variabil pe întreg teritoriul țării. Vremea se va menține în general stabilă și fără precipitații, iar vântul va sufla din vest, de la slab până la moderat.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în nordul R. Moldova se vor înregistra temperaturi maxime între +22..+23°C, în centru - maxima zilei va oscila între +24..+25°C, iar în sudul republicii se așteaptă temperaturi maxime de +26°C..+27°C.
Amintim că, până pe 4 septembrie, sudul, centrul și mai multe raioane din nordul țării se află sub cod galben de incendiu cu caracter natural.