Prognoza meteo, 18 decembrie: Cod galben de ceață dimineața și maxime de până la +9°C pe parcursul zilei
Ziua de joi începe cu ceață în toată țara, dar aduce temperaturi peste media perioadei. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi, 18 decembrie, vântul va sufla slab din sud, cu o viteză de nouă kilometri pe oră. Precipitații nu se prevăd.
În nord, mercurul din termometre va urca până la +4..+5°C, în centrul țării - până la +5..+7°C, iar în sud - până la +8…+9°C.
Până la ora 11:00, în toată țara este valabil codul galben de ceață. Pe arii extinse, vizibilitatea se va reduce până la aproximativ 200 de metri sau chiar mai puțin.
Recomandări pentru șoferi:
- folosiți luminile de ceață, nu farurile normale;
- circulați cu viteză redusă;
- măriți distanța față de vehiculul din față;
- dacă vizibilitatea devine extrem de redusă, este mai sigur să vă opriți într-un loc sigur.
Recomandări pentru pietoni:
- traversarea străzii se face doar prin locurile special amenajate;
- asigurați-vă că șoferii v-au observat intenția de a traversa și că vi se oferă prioritate.