sâmbătă, 23 august, 2025
  • USD
  • EUR
Producătorii de struguri prognozează o recoltă cu aproape 40% mai mare față de cea de anul trecut
Sursa foto: PNUD Moldova

Producătorii de struguri prognozează o recoltă cu aproape 40% mai mare față de cea de anul trecut

Recolta de struguri din acest an ar putea fi cu aproape 40% mai mare față de cea de anul trecut. Estimările au fost prezentate de către reprezentanții Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) în cadrul Conferinței Naționale Vitivinicole, scrie Teleradio-Moldova.

„De două zile am început recoltarea în regiunea de sud. Avem planificat prelucrare de până la 10 mii de tone de struguri, atât de produse proprii, cât și achiziționați de pe piața din Republica Moldova. Țintim piețe noi din geografia nouă, din Asia și Africa”, a declarat directorul general al Combinatului de Vinuri „Cricova” S.A., Sorin Maslo.

Fondatorul cramei „Mingir”, Nicolae Olărașu, susține că roada din acest an este una bună, chiar dacă este mai puțină. Potrivit lui, este un an benefic pentru strugurii tehnici, întrucât calitatea va fi mai înaltă.

„Roada este mai bună decât am avut-o anul trecut, dar avem și zone în care strugurii își mai arată din caracter. Dar, per general, anul acesta sperăm să avem o productivitate mult mai mare, calitatea strugurilor mai bună”, a adăugat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga.

Reprezentanții Oficiului Național al Viei și Vinului susțin că odată cu schimbările climatice se modifică și preferințele consumatorilor. Mai exact, aceștia încep să renunțe la vinul roșu și optează pentru vinuri albe și vinuri spumante.

Conferința Națională Vitivinicolă a ajuns la a XIX-a ediție, fiind o platformă de dialog deschis și analize asupra politicilor și tendințelor care influențează viitorul vinului moldovenesc.