Procuratura Generală a rămas fără șef. Consiliul Superior al Procurorilor va numi un procuror general interimar

Ion Munteanu a fost eliberat din funcția de procuror general al R. Moldova. Președinta țării, Maia Sandu, a semnat pe 26 mai decretul de eliberare a acestuia din funcție, în baza cererii de demisie. Documentul a intrat în vigoare la data semnării.
Munteanu a depus cererea de demisie din funcția de procuror general, după ce a fost numit judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Potrivit Moldpres, Consiliul Superior al Procurorilor va stabili, în următoarele zile, data unei ședințe în care va fi desemnat un interimar la Procuratura Generală.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Ion Munteanu a fost numit în funcția de procuror general al R. Moldova pe 1 iunie 2024, după ce a deținut interimatul aceleiași funcții circa doi ani. Și-a început activitatea de procuror în 2006, în calitate de procuror-interimar la Procuratura Chișinău.
Munteanu a activat mai mulți ani și în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), fiind în perioada 15 octombrie 2021 - 11 octombrie 2022 procuror adjunct-interimar al procurorului-șef al acestei instituții. Din octombrie 2022, Ion Munteanu a fost numit procuror general interimar, înlocuindu-l pe Dumitru Robu.